Dreptul de trecere pentru utilităţi | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Limite legale - Alte limite legale -
Dreptul de trecere pentru utilităţi
Art. 621. - Puneri în aplicare (2)
(1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.
(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere, dacă ea are ca obiect conducte şi canale subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. I, Ediţia a II-a
Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta. Volumul I - art. 1-952
JURISPRUDENŢĂ
HOTÂRÂRI CEDO
Grevarea unui teren de existenţa unei servituţi administrative instituite în favoarea titularilor de licenţe privind capacităţile energetice. Nu se contestă că atât O.U.G. nr. 63/1998 privind energia electrică şi termică, în temeiul căreia au fost luate măsurile de limitare a dreptului de proprietate al reclamanţilor, cât şi Legea nr. 318/2003 şi Legea nr. 13/2007, care au înlocuit-o ulterior, sunt conforme cu dreptul statelor "de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor", enunţat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste texte diferite, care permit funcţionarea optimă a reţelelor electrice de serviciu public în mai multe comune ale ţării, urmăresc, fără îndoială, un scop legitim de interes general. Totuşi, doar acest element nu este suficient pentru respectarea dreptului garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1. Al doilea paragraf al acestei dispoziţii trebuie, într-adevăr, să fie interpretat în lumina principiului general enunţat la începutul primului: prin urmare, trebuie să existe, de asemenea, un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit; altfel spus, este sarcina Curţii să verifice dacă a fost păstrat un echilibru just între cerinţele interesului general şi imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale persoanelor în cauză. Astfel, aceasta recunoaşte statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalităţile de punere în aplicare, cât şi pentru a hotărî dacă consecinţele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză [a se vedea Land Ltd c. Regatului Unit (GC), nr. 44302/02, pct. 75, CEDO 2007-X, şi AGOSI c. Regatului Unit, 24 octombrie 1986, pct. 52, seria A nr. 108]. Atunci când este vorba de o măsură de reglementare a folosirii bunurilor, după cum este cazul în speţă, lipsa despăgubirii este unul dintre factorii care trebuie luaţi în considerare pentru a stabili dacă a fost respectat un just echilibru, dar aceasta nu poate, ca atare, să reprezinte o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 [J.A. Pye (Oxford) Ltd şi J.A. Pye (Oxford) Land Ltd, citată anterior, pct. 79, Depalle c. Franţei (GC), nr. 34044/02, pct. 91, CEDO 2010-..., şi Anonymos Touristiki Etairia Xenodocheia Kritis c. Greciei, nr. 35332/05, pct. 45, 21 februarie 2008]. Caracterul proporţional al unei atingeri aduse dreptului la respectarea bunurilor poate să depindă, de asemenea, de existenţa unor garanţii de procedură care să asigure că punerea în aplicare a sistemului şi impactul său asupra proprietarului nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile [a se vedea Galtieri c. Italiei, nr. 72864/01, (dec.) 24 ianuarie 2006, şi, mutatis mutandis, Immobiliare Saffi c. Italiei, nr. 22774/93, pct. 54, CEDO 1999-V], Or, legile naţionale adoptate succesiv în domeniul energetic conţin, într-adevăr, asemenea garanţii. În ceea ce priveşte accesul titularilor de licenţe la terenul persoanelor particulare pe care au fost înfiinţate capacităţi energetice în vederea efectuării unor operaţiuni de revizie, de întreţinere şi de reparaţie, exercitarea dreptului de uz şi de servitute a fost condiţionată, de la adoptarea O.U.G. nr. 63/1998, de respectarea principiilor echităţii şi minimei afectări a dreptului de proprietate. În plus, aceste legi definesc în mod clar drepturile şi obligaţiile care le revin titularilor de licenţe de funcţionare a capacităţilor energetice şi, respectiv, proprietarilor terenurilor pe care se află aceste capacităţi. În special, Legea nr. 318 din 8 iulie 2003 a clarificat chestiunea de a şti dacă exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra unor terenuri aparţinând persoanelor particulare avea loc cu titlu gratuit sau nu, punând astfel capăt eventualelor incertitudini în domeniu. În ciuda soluţiei gratuităţii pentru care optase organul legislativ la momentul respectiv, proprietarii terenurilor afectaţi de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute în general, iar în special reclamanţii, nu se aflau în imposibilitatea absolută de a fi despăgubiţi pentru activităţile desfăşurate de către titularii de licenţe de funcţionare. Dimpotrivă, atât O.U.G. nr. 63/1998, cât şi legislaţia ulterioară le permitea, prin încheierea unui acord cu titularul autorizaţiei sau, după caz, prin obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, să primească o despăgubire pentru efectele prejudiciabile ale lucrărilor realizate de către titularii autorizaţiilor în exercitarea drepturilor lor de uz şi de servitute (supra, pct. 15-18). Or, aceştia nu au iniţiat niciodată o acţiune prin care să oblige titulara autorizaţiei, în speţă societatea Electrica S.A., să încheie cu ei un asemenea acord. În plus, din Decizia Curţii Constituţionale şi din exemplele de jurisprudenţă prezentate de Guvern (supra, pct. 17 şi 25) reiese că proprietarii de terenuri care făceau obiectul unor restricţii ce urmăreau un scop de interes naţional, precum cele din prezenta speţă, puteau, nu doar în teorie, ci şi în practică, să obţină reparaţie pentru prejudiciul cauzat de lucrările întreprinse de titularii drepturilor de uz şi de servitute, în special prin iniţierea unei acţiuni în justiţie întemeiate pe dispoziţiile de drept comun. Simplul fapt că reclamanţii nu au obţinut câştig de cauză după ce au chemat în instanţă, în 2001, societatea S.C. Electrica S.A. nu poate să dea naştere la îndoieli cu privire la eficacitatea de fapt sau de drept a acestui recurs. Nimic nu indică faptul că procedura judiciară referitoare la acţiunea lor ar fi fost inechitabilă. În această privinţă, Curtea subliniază că instanţele naţionale le-au respins acţiunea în despăgubiri pe motiv că nu dovediseră că au suferit un prejudiciu real, la încheierea unei proceduri desfăşurate cu respectarea principiului contradictorialităţii şi în cursul căreia părţile au putut prezenta probe în sprijinul argumentelor lor. În ceea ce priveşte acţiunile în despăgubire pentru un prejudiciu material, care, prin natura lor, necesită ca pretenţiile prezentate să fie justificate de diferite probe, cerinţa de a aduce proba prejudiciului invocat, prevăzută de legislaţia naţională - cerinţă care nu fusese îndeplinită în speţă, conform hotărârii instanţelor nu este nici excesivă, nici arbitrară (a se vedea, a contraria: Danev c. Bulgariei, nr. 9411/05, pct. 32-37, 2 septembrie 2010; lovtchev c. Bulgariei, nr. 41211/98, pct. 146, 2 februarie 2006, şi Eltfteriadis c. României, nr. 38427/05, pct. 54, 25 ianuarie 2011) [CEDO, Cernea c. României, decizie de inadmisibilitate, cererea nr. 10307704]. [ Mai mult... ]
Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta. Volumul I - art. 1-952
Bibliografie: A.V. Fărcaş, Dreptul de acces la imobilele proprietate publică aparţinând statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Delimitare faţă de drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice şi faţă de dreptul de trecere pentru utilităţi reglementat de noul Cod civil, în PR nr. 9/2016, pp. 36-42.
Legislaţie: Legea nr. 85/2003 a minelor (M. Of. nr. 197 din 27 martie 2003), art. 7; Legea nr. 238/2004 a petrolului (M. Of. nr. 535 din 15 iunie 2004), art. 7; Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice (M. Of. nr. 121 din 5 martie 2013), art.; Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale (M. Of. nr. 485 din 16 iulie 2012), art. 109-113. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediţia 4
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Noul Cod civil Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. I. Art. 1-952 Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
În raport cu proprietarul fondului aservit, dreptul de trecere pentru utilităţi poate fi exercitat numai dacă titularul său este în măsură să dovedească împrejurarea că trecerea reţelei ori reţelelor edilitare prin altă parte este fie obiectiv imposibilă, fie periculoasă, ori foarte costisitoare pentru acesta [alin. (2)]. Manifestarea şi/sau aprecierea tuturor acestor elemente pot fi deduse instanţei de către proprietarul fondului. [ Mai mult... ]
Drept civil. Drepturile reale principale, Vol 1, ediţia 4
Interesul public protejează interese generale, ale întregii societăţii sau cel puţin ale unei comunităţi. Fac parte din această categorie, spre exemplu, sarcinile privind protecţia mediului, la care se referă prevederile art. 603 noul C. civ., inalienabilitatea legală aunor bunuri sau dreptul de trecere pentru utilităţi, reglementat de art. 621 noul C. civ.. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Trecerea reţelelor edilitare. Art. 621 noul C. civ. reglementează dreptul de trecere pentru reţelele edilitare, desemnat în literatura de specialitate cu denumirea de „obligaţii de natură administrativă” (C. Bîrsan, Drepturile reale principale, p. 88) sau „servituţi administrative (V. Stoica, Drepturile reale principale, 2013, p. 142). Explicaţia rezidă în faptul că o serie de acte normative speciale, cum sunt Legea petrolului nr. 238/2004 sau Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, reglementează un drept de servitute de trecere pentru instalarea unor reţele de utilităţi sau alte echipamente în favoarea operatorilor care desfăşoară activităţi de interes public. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. I. Art. 1-952 Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile
1.
Nu se confundă servitutea legală de trecere cu servitutea administrativă de trecere. Aceasta din urmă este instituită tot prin lege, dar nu în interes privat, în raporturile de vecinătate, ci în interes public, în favoarea autorităţilor publice competente sau a celor cărora li s-a acordat dreptul de a realiza asemenea reţele edilitare.
2.
În plus, pentru lucrări în domeniul minier, în cel petrolier sau în cel al energiei electrice, există reglementări speciale (V. Stoica, Drepturile reale 2009, p. 120). [ Mai mult... ]
Codul civil. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Trecerea reţelelor edilitare. Art. 621 C. civ. reglementează dreptul de trecere pentru reţelele edilitare, desemnat în literatura de specialitate cu denumirea de "obligaţii de natură administrativă" (C. Bîrsan, Drepturile reale principale, p. 88) sau "servituţi administrative(V. Stoica, Drepturile reale principale, 2017, p. 142). Explicaţia rezidă în faptul că o serie de acte normative speciale, cum sunt Legea petrolului nr. 238/2004 sau Legea energiei electrice şi gazelor naturale nr. 123/2012, reglementează un drept de servitute de trecere pentru realizarea şi exploatarea unor reţele de utilităţi sau alte echipamente în favoarea operatorilor care desfăşoară activităţi de interes public. [ Mai mult... ]