Noţiune
Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Bunurile mobile şi imobile
Bunurile sunt mobile sau imobile.
Bunurile imobile
Sunt imobile terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse în rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent.
Bunurile care rămân sau devin imobile
(1)
Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.
(2)
Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul în care au dobândit această destinaţie.

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Bunurile mobile
(1)
Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.
(2)
Sunt bunuri mobile şi undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel produse, captate şi transmise, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei acestora.
Bunurile mobile prin anticipaţie
(1)
Bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele neculese încă, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor.
(2)
Pentru opozabilitate faţă de terţi, este necesară notarea în cartea funciară.
Universalitatea de fapt

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(1)
Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege.
(2)
Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.
Regulile aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor
(1)
Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile şi drepturile reale asupra acestora.
(2)
Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.
Bunurile fungibile şi bunurile nefungibile
(1)
Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
(2)
Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii.

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3)
Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.
Bunurile consumptibile şi bunurile neconsumptibile
(1)
Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.
(2)
Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanţei.
(3)
Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuinţarea.
Bunurile divizibile şi bunurile indivizibile
(1)
Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.
(2)
Bunurile care nu pot fi împărţite în natură fără a li se schimba destinaţia sunt bunuri indivizibile.

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(3)
Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.
Bunurile principale şi bunurile accesorii
(1)
Bunul care a fost destinat, în mod stabil şi exclusiv, întrebuinţării economice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare.
(2)
Destinaţia comună poate să fie stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.
(3)
Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal.
(4)
Încetarea calităţii de bun accesoriu nu poate fi însă opusă unui terţ care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
(5)
Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi înlătură această calitate.
(6)
Drepturile unui terţ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, Vol. I, Ediţia a II-a
BIBLIOGRAFIE: Adrian Dobre, Aspecte generale privind clasificarea bunurilor în noul Cod civil, în RDC nr. 6/2010, pp. 86-92; Liviu-Marius Harosa, Consideraţii asupra clasificărilor civile ale bunurilor temporale aparţinând Bisericii, în PR nr. 9/2008, pp. 23-54; C. Munteanu, Consideraţii asupra bunurilor incorporate în actualul şi în noul Cod civil, în Dreptul nr. 3/2010, pp.60-70; O. Ungureanu, C. Munteanu, Despre bunuri în comerţ şi bunuri în afiara comerţului, în RRDP nr. 5/2009, pp. 147-161; O. Ungureanu, C. Munteanu, Eseu asupra clasficării bunurilor în dreptul civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, passim; O. Ungureanu, C. Munteanu, Consideraţii asupra noţiunii şi definirii bunurilor, în RRDP nr. 3/2008, pp. 228-250. [ Mai mult... ]
Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudenta. Volumul I - art. 1-952
Bibliografie: T. Bodoaşcă, N. Saharov, Consideraţii critice în legătura cu reglementarea bunurilor în Codul civil, în Dreptul nr. 1/2014, pp. 57-65; Ş. Diaconescu, Valenţe ale know-how-ului ca bun incorporal, în RRDP nr. 3/2017, pp. 102-115; A. Dobre, Aspecte generale privind clasificarea bunurilor în Noul Cod civil, în RDC nr. 6/2010, pp. 86-92; L.-M. Harosa, Consideraţii asupra clasificărilor civile ale bunurilor temporale aparţinând Bisericii, în PR nr. 9/2008, pp. 23-54; L.M. Harosa, Bunurile incorporale şi proprietatea virtuală. Codurile de computer (computer codes) - balansări între proprietatea intelectuală, proprietatea virtuală şi proprietatea pură şi simplă, în RRDP nr. 3/2017, pp. 160-183; C. Jora, Despre bunuri în general, în M. Uliescu (coord.), Noul Cod civil. Studii şi comentarii, vol. II. Cartea a III-a şi Cartea a IV-a (art. 535-1163), Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 14-37; C. Munteanu, Consideraţii asupra bunurilor incorporale în actualul şi în noul Cod civil, în Dreptul nr. 3/2010, pp. 60-70; C. Munteanu, Considerations on classification of good in fungible and non-fungible, în Contemporary Readings in Law and Social Justice, volumul 4(2), 2012, pp. 407-413; C. Munteanu, Reflecţii privind unele categorii de bunuri şi corelaţiile dintre ele: res genera, bunuri fungibile şi bunuri consumptibile, în Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 2/2015, pp. 115-132; R. Rizoiu, Evoluţia jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia noţiunii de bun, în vol. "In honorem Corneliu Bîrsan, Liviu Pop. Culegere de studii", Ed. Rosetti, 2006, pp. 462-478; R. Rizoiu, Universul invizibil şi economia sa. Ipoteca asupra bunurilor incorporale şi ipoteca asupra drepturilor patrimoniale, în RRDP nr. 3/2017, pp. 285-298; O. Ungureanu, Consideraţii asupra noţiunii şi definirii bunurilor, în RRDP nr. 3/2008, pp. 228-250; O. Ungureanu, C. Munteanu, Despre bunuri în comerţ şi bunuri în afara comerţului, în RRDP nr. 5/2009, pp. 147-161; O. Ungureanu, C. Munteanu, Despre bunuri în comerţ şi bunuri în afara comerţului, în RRDP nr. 5/2009, pp. 147-160; O. Ungureanu, C. Munteanu, Eseu asupra clasificării bunurilor în dreptul civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, passim; V. Stoica, Noţiunea de bun incorporal în dreptul român, în RRDP nr. 3/2017, pp. 15-62; A. Verteş-Olteanu, Consideraţii privind regimul juridic aplicabil bunurilor digitale, în RRDP nr. 3/2017, pp. 377-394. [ Mai mult... ]

Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Norma cuprinde definiţia legală a noţiunii de bun, prin raportare la genul proxim al acesteia identificat de către legiuitor – lucrurile.
Distincţia care se face cu privire la lucruri – ca fiind corporale sau necorporale – este eronată, deoarece noţiunea de „lucru” desemnează, în sensul său principal, un obiect care se poate percepe prin intermediul simţurilor, care presupune o expresie materială. [ Mai mult... ]
Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol 1, ediţia 1Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia, ediţia 5
418 Dreptul de proprietate, spre deosebire de celelalte drepturi patrimoniale, practic se contopeşte cu bunul care este obiectul său material (I. Reghini, Ş. Diaconescu, în Introducere în dreptul civil, de I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 384).
419 I. Reghini, Ş. Diaconescu, în Introducere..., de I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 386-387. În doctrină s-a propus următoarea grupare a bunurilor necorporale: 1) drepturile reale, altele decât dreptul de proprietate; 2) proprietăţile incorporale, categorie ce include bunuri a căror existenţă depinde de activitatea şi puterea creatoare a omului, anume fondurile de comerţ şi drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor şi drepturile conexe acestora; 3) titlurile de valoare, categorie ce reuneşte valorile mobiliare – acţiunile, obligaţiunile, instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit încadrate de Comisia Naţională de Valori Imobiliare în această clasă – precum şi efectele de comerţ, deci cambia, biletul la ordin şi cecul; 4) drepturile de creanţă. A se vedea G. Boroi, C.A. Angelescu, Curs de drept civil. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 82.
[ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Preliminarii. Figura centrală a dreptului civil este persoana. Tot ceea ce îi este exterior are relevanţă juridică doar în măsura în care se poate stabili o legătură, fie ea şi indirectă, cu aceasta. De aici derivă şi ierarhia care se stabileşte între cele două elemente, care constituie distincţia fundamentală a dreptului civil – persoanele şi bunurile: bunurile îşi justifică existenţa juridică prin aceea că îi sunt utile persoanei (a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès, Les biens, p. 3-7). Relaţiile dintre persoane stabilindu-se adesea în legătură cu bunuri, acestea din urmă sunt considerate a fi obiecte derivate ale raportului juridic civil (Gh. Beleiu, Drept civil român, p. 95). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. I. Art. 1-952 Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile 1.
Textul nu are un corespondent în Codul civil din 1864, întrucât în acesta nu a fost formulată o definiţie a bunurilor. Articolul 535 NCC defineşte noţiunea de "bun" prin prisma clasificării realizate după modul de percepere. Potrivit textului de lege, sunt "bunuri" doar acele lucruri care constituie obiectul unui drept patrimonial, indiferent de caracterul lor corporal sau incorporal. "Definiţia cuprinsă în art. 535 NCC este inedită în peisajul nostru juridic. S-a urmărit, neîndoios, ca definiţia bunurilor să nu fie nici prea îngustă (restrângând bunurile la obiectele materiale), dar nici prea extensivă, acordând această calificare la tot felul de obiecte, de drepturi şi de interese, viziune care însă este împărtăşită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului). Apoi, prin această definiţie s-a urmărit posibilitatea aproprierii nu numai a lucrurilor corporale, ci şi a celor incorporale; în temeiul acestei definiţii drepturile reale nu vor mai fi privite ca bunuri decât în cazul în care ele sunt apropriabile" (O. Ungureanu, C. Munteanu, Eseu asupra clasificării bunurilor în dreptul civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 54-55). [ Mai mult... ]