Art 1361 Starea de necesitate | Codul Civil
Parte integrantă din Lege 287/2009
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Răspunderea pentru fapta proprie - Starea de necesitate -
Art. 1.361.
-
Cel care, aflat în stare de necesitate, a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apăra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Drept civil. Obligaţiile. Faptul juridic, ediţia 1
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Călăuza juristului. Cereri şi actiuni în justiţie, ediţia online martie 2016
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
Codul civil din 1864 nu areglementat nici această cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, lăsând ca dispoziţiile Codului penal să-şi extindă aplicabilitatea şi în această materie. Încercând să completeze această lacună legislativă, Noul Cod civil reglementează starea de necesitate astfel: „Cel care, aflat în stare de necesitate, adistrus sau adeteriorat bunurile altuia pentru ase apăra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau un pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză” (art. 1361 noul C. civ.), dar nu realizează în acest demers odefinire terminologică. Noul Cod civil are meritul de ao menţiona printre cauzele care mai mult diminuează obligaţia de reparaţie şi mai puţin ca un veritabil mijloc de exonerare. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
Doctrina a admis în mod unanim că legitima apărare şi starea de necesitate sunt cauze de înlăturare a caracterului ilicit al faptei prejudiciabile (C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 188), acestea fiind în trecut consacrate în materie penală, respectiv în art. 44 şi 45 C. pen.. şi reluate în art. 19 şi 20 din Noul Cod penal. [ Mai mult... ]
Călăuza juristului. Cereri şi actiuni în justiţie, ediţia online martie 2016
Caracterul ilicit al faptei poate fi înlăturat în anumite situaţii, chiar dacă fapta aprodus un prejudiciu altei persoane. Aceste situaţii care înlătură caracterul ilicit al faptei şi duc la înlăturarea răspunderii civile delictuale sunt: legitima apărare (art. 1360 C. civ..), atunci când fapta este săvârşită proporţional cu gravitatea pericolului, împotriva unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva unei persoane sau adrepturilor acesteia şi care prezintă un pericol grav [potrivit art. 1360 alin. (2) C. civ.., chiar şi în cazul legitimei apărări „va putea fi obligat la plata unei indemnizaţii adecvate şi echitabile cel care asăvârşit oinfracţiune prin depăşirea limitelor legitimei apărări”]; exerciţiul unui drept, dar fără asăvârşi un abuz; starea de necesitate (art. 1361 C. civ..), atunci când se cauzează un prejudiciu pentru ase evita un prejudiciu mai mare sau egal pentru cel care-l cauzează sau pentru un terţ (conform art. 1361 C. civ.., chiar şi „cel care, aflat în stare de necesitate, adistrus sau adeteriorat bunurile altuia pentru ase apăra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat să repare prejudiciul cauzat”, potrivit însă „regulilor aplicabile îmbogăţirii fără justă cauză”. Dar, în ipotezele de mai sus ale art. 1360-1361 C. civ.., „dacă fapta păgubitoare afost săvârşită în interesul unei terţe persoane, cel prejudiciat se va îndrepta împotriva acesteia în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză”); îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege (a se vedea art. 1364 C. civ..: „Îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege sau ordinul superiorului nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să îşi dea seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârşite în asemenea împrejurări”); consimţământul victimei ca autorul faptei să acţioneze în acel mod; divulgarea secretului comercial (a se vedea art. 1363 C. civ..: „O persoană se poate exonera de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin divulgarea secretului comercial dovedind că divulgarea afost impusă de împrejurări grave ce priveau sănătatea sau siguranţa publică”). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Noţiune. Doctrina şi jurisprudenţa noastră tradiţională au apreciat starea de necesitate ca fiind o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei dacă întruneşte condiţiile prevăzute în art. 45 alin. (2) C. pen..: fapta a fost săvârşită pentru a salva viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau un bun important al autorului sau al altei persoane ori un interes public, de la un pericol iminent care, date fiind împrejurările, nu putea fi înlăturat altfel (a se vedea M. Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, p. 155; L. Pop, Teoria obligaţiilor, 2000, p. 363-364). Analiza stării de necesitate s-a realizat exclusiv din perspectiva reglementărilor dreptului penal, fapta infracţională fiind tratată în aceleaşi condiţii cu fapta prejudiciabilă în sensul că dacă nu va putea angaja răspunderea penală a făptuitorului, nu poate fi considerată a fi o faptă ilicită, de natură să antreneze obligaţia de despăgubire pentru prejudiciul cauzat (a se vedea şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) noul C. pen.). [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. II. Art. 953-1649. Moşteniri şi liberalităţi. Obligaţii
1.
Ca şi legitima apărare, starea de necesitate este reglementată de Codul penal. Starea de necesitate înseamnă săvârşirea unei fapte cauzatoare de prejudicii, prevăzută de legea penală, pentru a preîntâmpina producerea unor alte prejudicii mai grave. Pentru a se reţine starea de necesitate, se impune întrunirea următoarelor condiţii: a) cel care a săvârşit fapta să fi lucrat sub constrângerea nevoii de a salva anumite valori sociale sau economice, cum sunt: viaţa, integritatea corporală, sănătatea sa ori a unei alte persoane; b) fapta să-i apară celui care o săvârşeşte, în împrejurările date, ca unica şansă de salvare a valorilor respective; c) valoarea pagubei pricinuite să fie vădit inferioară valorii pagubei care a fost evitată (C. Stătescu, C. Bîrsan, TGO, p. 179-180). [ Mai mult... ]