Art 2 | Criteriu
Parte integrantă din Ordin 323/2011
Acesta este un fragment din Criteriul minim obligatoriu pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă din 18.04.2011 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 2. -
Pentru clasificarea în categoria I M, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.408/2010, spitalele trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii minime obligatorii:
1. Structura organizatorică a spitalului, aprobată în condiţiile legii, trebuie să cuprindă serviciul/compartimentul de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale, precum şi structuri organizate conform prevederilor legale în vigoare, care acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice într-o specialitate, în conexiune cu alte specialităţi complementare, după caz.
2. Spitalul trebuie să furnizeze servicii medicale spitaliceşti (inclusiv prin linii de gardă asigurate în conformitate cu prevederile legale) şi/sau ambulatorii, după caz, în toate specialităţile, conform prevederilor pct. 1.
Acesta este un fragment din Criteriul minim obligatoriu pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă din 18.04.2011 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
3. Spitalul trebuie să aibă încadrat personal de specialitate medico-sanitar, în conformitate cu normativele de personal în vigoare, pe toate structurile prevăzute la pct. 1.
4. Continuitatea asistenţei medicale trebuie să fie asigurată, obligatoriu, prin linie de gardă organizată în specialităţile clinice/paraclinice, după caz, în conformitate cu prevederile legale, precum şi de personal sanitar mediu şi auxiliar, în conformitate cu normativele de personal în vigoare.
5. Spitalul trebuie să aibă în dotare sau în comodat, în stare de funcţionare, obligatoriu, cel puţin următoarele echipamente şi aparate medicale:
a) aparatură de radiodiagnostic şi imagistică medicală;
b) instrumentele şi echipamentele necesare pentru efectuarea analizelor medicale de hematologie, biochimie, precum şi, după caz, microbiologie, imunologie şi/sau toxicologie, corespunzător specificului şi volumului de activitate al unităţii sanitare, la nivelul calitativ prevăzut de reglementările legale în vigoare;
c) alte aparate specifice necesare pentru furnizarea serviciilor medicale corespunzătoare specialităţilor aprobate în structura organizatorică aprobată, în condiţiile legii;
d) în cazul spitalelor care au în structura organizatorică aprobată structuri de primiri urgenţă de tip UPU sau CPU este obligatorie şi aparatura prevăzută pentru aceste structuri în Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.706/2007, cu modificările şi completările ulterioare.
6. Spitalul trebuie să desfăşoare activitate de coordonare metodologică pe domeniile de activitate, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia, aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, în condiţiile legii.
7. Spitalul trebuie să desfăşoare activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifico-medicală, precum şi de educaţie medicală continuă, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia, aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, în condiţiile legii.
8. Proporţia bolnavilor internaţi care au domiciliul în alte judeţe trebuie să fie >= 40%.
Acesta este un fragment din Criteriul minim obligatoriu pentru clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă din 18.04.2011 . Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
9. Proporţia bolnavilor externaţi care se reinternează în alt spital, pentru patologie de acelaşi tip, într-un interval de 48 de ore de la externare, trebuie să fie <= 0,5%.
10. Proporţia bolnavilor externaţi care se reinternează în acelaşi spital, pentru patologie de acelaşi tip, într-un interval de 48 de ore de la externarea anterioară trebuie să fie <= 0,5%.
11. Proporţia bolnavilor transferaţi într-un alt spital, pentru patologie de acelaşi tip, într-un interval de 72 de ore de la internare, trebuie să fie <= 0,02%.

|