Parlamentul României
Codul Silvic din 1996
Parte integrantă din Lege 26/1996
Modificări (3), Respingeri de neconstituţionalitate (13), Referinţe (9), Derogări (2), Reviste (4), Doctrine (2), Jurisprudenţă relevantă, Referinţe în jurisprudenţăText publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 93 din 08 mai 1996.
În vigoare de la 07 iulie 1996 până la 29 martie 2008, fiind abrogat şi înlocuit prin Codul Silvic 2008.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
TITLUL I Dispoziţii comune referitoare la fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara acestuia
Art. 1. -
Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condiţiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 2. -
Sunt considerate păduri, în sensul prezentului Cod silvic şi sunt cuprinse în fondul forestier naţional, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 hectare.
Art. 3. -
Terenurile din fondul forestier naţional destinate împăduririi şi cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică sunt:
a) terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate şi poienile stabilite, prin amenajamentele silvice, să fie împădurite;
b) pepinierele, solariile, plantajele, culturile de răchită şi cele cu arbuşti ornamentali şi fructiferi;
c) terenurile destinate asigurării hranei vânatului şi animalelor din dotarea unităţilor silvice;
d) terenurile date în folosinţă temporară personalului silvic;
e) terenurile ocupate de construcţii şi cele aferente acestora, drumuri şi căi ferate forestiere, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări tehnice specifice sectorului forestier.
Art. 4. -
Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului Cod silvic.
Art. 5. -
Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţional se face pe baza amenajamentelor silvice existente la data adoptării prezentului Cod silvic.
Art. 6. -
Vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, supusă prevederilor prezentului Cod silvic, este constituită din:
a) vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite;
b) perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;
c) plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate;
d) plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi al canalelor de irigaţie;
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
e) perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi de-a lungul căilor de comunicaţie din extravilan;
f) zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere exotice, precum şi jnepenişurile din zona alpină;
g) parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier naţional.
Art. 7. -
Raporturile juridice, organizatorice, economice şi tehnice privind fondul forestier naţional, fondul cinegetic, fondul piscicol din apele de munte, precum şi cele privind vegetaţia forestieră de pe terenurile situate în afara fondului forestier naţional sunt supuse dispoziţiilor prezentului Cod silvic şi se completează, după caz, cu celelalte dispoziţii în materie.
Art. 8. -
Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, elaborează politici în domeniul fondului forestier naţional şi al vegetaţiei forestiere din afara acestuia, indiferent de natura proprietăţii, şi exercită controlul asupra modului de gospodărire a acestora.
Art. 9. -
Fondul forestier naţional este supus regimului silvic.
Regimul silvic constituie un sistem de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza acestui fond, având ca finalitate asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.
Elaborarea normelor ce constituie regimul silvic revine autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, care exercită şi controlul aplicării acestui regim.
TITLUL II Fondul forestier proprietate publică
CAPITOLUL I Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului
Art. 10. -
Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se realizează prin Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 11. -
Regia Naţională a Pădurilor funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.
Regia Naţională a Pădurilor exercită şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic.
Potrivit acestui specific, activitatea Regiei Naţionale a Pădurilor se desfăşoară pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Statutul personalului silvic se aprobă prin lege, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului Cod silvic.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 12. -
Veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor provin din:
a) valorificarea produselor fondului forestier şi din alte activităţi economice specifice;
b) prestări de servicii, executări de lucrări pentru terţi, închirieri, concesionări de bunuri, cu excepţia pădurilor şi a celorlalte terenuri din fondul forestier, despăgubiri şi altele de acest fel, în condiţiile legii;
c) contravaloarea efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor;
d) alte venituri.
Art. 13. -
Persoanele fizice, juridice şi instituţiile publice care beneficiază, sub raport economic, de efectele funcţiilor de protecţie ale pădurilor au obligaţia să plătească unităţilor silvice contravaloarea acestor efecte.
Tarifele corespunzătoare efectelor prevăzute la alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Finanţelor, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului Cod silvic.
Art. 14. -
Regia Naţională a Pădurilor aplică regimul silvic la fondul forestier pe care îl administrează.
Art. 15. -
Regia Naţională a Pădurilor prestează, la cerere, contra cost, servicii de specialitate în pădurile proprietate privată, ale altor deţinători, precum şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier.
CAPITOLUL II Gospodărirea fondului forestier proprietate publică
Secţiunea 1 Amenajarea fondului forestier
Art. 16. -
Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate publică se reglementează prin amenajamentele silvice. Acestea constituie bază a cadastrului forestier şi a titlului de proprietate a statului şi stabilesc, în raport cu obiectivele ecologice şi social-economice, ţelurile de gospodărire şi măsurile necesare pentru realizarea lor.
Art. 17. -
Amenajamentele silvice se elaborează pe ocoale silvice şi unităţi de producţie, cu respectarea metodologiei unitare şi a prevederilor normelor tehnice de amenajare a pădurilor, urmărind asigurarea continuităţii funcţiilor ecologice şi social-economice ale acestora.
Pe baza datelor din amenajamentele silvice şi din alte lucrări tehnice de specialitate se întocmeşte periodic inventarul fondului forestier, la nivel naţional şi teritorial.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Elaborarea amenajamentelor silvice se va face în concordanţă cu prevederile planurilor de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.
Art. 18. -
Amenajamentele silvice se întocmesc pe perioade de 10 ani, cu excepţia celor care privesc pădurile de plop, salcie şi alte specii repede crescătoare, la care perioadele respective pot fi de 5-10 ani.
Elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea şi controlul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin unităţile specializate pe care le autorizează în acest scop.
Art. 19. -
Amenajamentele silvice şi modificarea prevederilor acestora se aprobă de către conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 20. -
În raport cu funcţiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale:
a) grupa I cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului şi ecofondului, precum şi pădurile declarate monumente ale naturii şi rezervaţii;
b) grupa a II-a cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în care se urmăreşte să se realizeze, în principal, masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii factorilor de mediu.
Pentru fiecare grupă şi subgrupă funcţională, prin amenajamentele silvice se stabilesc măsuri de gospodărire diferenţiate, în vederea realizării de structuri care să asigure îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor atribuite.
Secţiunea a 2-a Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor
Art. 21. -
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor se realizează, în concordanţă cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale studiilor de specialitate, de către Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 22. -
La regenerarea pădurilor se va aplica regimul codrului, urmărindu-se conservarea genofondului şi realizarea de arborete de calitate superioară, precum şi exercitarea cu continuitate a funcţiilor de protecţie a mediului.
Regimul crângului este admis numai în arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcâm şi de zăvoaie.
Art. 23. -
În scopul asigurării permanenţei, stabilităţii, biodiversităţii pădurii, se va acorda prioritate regenerării speciilor din tipul natural fundamental, prin aplicarea unor tratamente cu intervenţii repetate.
Tăierile rase sunt admise numai în pădurile de molid, pin, salcâm, plop, salcie şi în zăvoaie, precum şi în cazul refacerii unor arborete în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente. În aceste condiţii, mărimea parchetelor va fi de maximum 3 hectare; în situaţiile în care pentru reîmpădurire este necesară pregătirea mecanizată a solului, suprafaţa parchetului poate fi de cel mult 5 hectare.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 24. -
Regia Naţională a Pădurilor este obligată să organizeze şi să asigure împădurirea tuturor terenurilor neregenerate şi a poienilor din fondul forestier pe care îl administrează, destinate acestui scop.
Lucrările de reîmpădurire şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult 2 ani după tăierea definitivă.
Compoziţia, schemele şi tehnologiile de împădurire se stabilesc potrivit prevederilor din normele tehnice de specialitate.
Art. 25. -
În lucrările de împădurire se vor folosi materiale de reproducere provenite din rezervaţii de seminţe, plantaje şi plantaţii-mamă de butaşi şi din arborete sursă de seminţe înscrise în catalogul naţional al materialelor de reproducere admise în cultură.
Art. 26. -
Conservarea resurselor genetice forestiere, cu atributul lor fundamental: genofondul valoros şi variabilitatea genetică intraspecifică, este o obligaţie permanentă a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Pădurile care constituie resurse genetice forestiere, determinate ca atare, sunt excluse de la tăieri de produse principale.
Art. 27. -
Regia Naţională a Pădurilor este obligată să execute toate lucrările de reconstrucţie ecologică, regenerare, întreţinere a seminţişului şi a plantaţiilor şi de îngrijire a arboretelor, astfel încât să se realizeze compoziţiile ţel stabilite prin amenajamentele silvice. Urmărirea realizării acestora se face prin sistem informaţional adecvat.
Art. 28. -
Regenerarea pădurilor, îngrijirea seminţişurilor, a plantaţiilor şi a arboretelor se asigură prioritar din veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor.
Secţiunea a 3-a Protecţia pădurilor
Art. 29. -
Starea de sănătate a pădurilor se asigură de către Regia Naţională a Pădurilor, prin măsurile de prevenire şi de combatere a dăunătorilor şi a bolilor, indiferent de forma de proprietate a pădurilor.
Art. 30. -
Regia Naţională a Pădurilor, prin sisteme de supraveghere specifice, întocmeşte anual statistica şi prognoza dăunătorilor vegetaţiei forestiere pentru întregul fond forestier naţional şi ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea acestora.
În scopul protecţiei faunei şi florei, se aplică metode biologice şi integrate de combatere a bolilor şi dăunătorilor vegetaţiei forestiere, care să asigure echilibrul ecologic.
Art. 31. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Măsurile pentru prevenirea şi combaterea dăunătorilor şi a bolilor care prezintă pericol atât pentru păduri cât şi pentru culturile agricole se stabilesc, în comun, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
Art. 32. -
Persoanele juridice şi fizice, care desfăşoară activităţi ce pot aduce prejudicii, prin poluare, fondului forestier naţional şi vegetaţiei forestiere din afara acestui fond, sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru respectarea indicatorilor de calitate a aerului, apei şi solului.
Pagubele aduse prin nerespectarea acestor prevederi se recuperează integral de la cei care le-au produs, deosebit de sancţiunile penale sau administrative ce se aplică, după caz.
Secţiunea a 4-a Paza fondului forestier
Art. 33. -
Regia Naţională a Pădurilor asigură şi exercită paza fondului forestier pe care îl administrează, împotriva tăierilor ilegale de arbori, furturilor, distrugerilor, degradărilor, păşunatului, braconajului şi altor fapte păgubitoare, precum şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.
Art. 34. -
Prefecţii, consiliile judeţene şi locale, precum şi unităţile de poliţie şi jandarmerie, potrivit atribuţiilor ce le revin în temeiul legii, au obligaţia de a sprijini acţiunile de pază a fondului forestier.
Art. 35. -
Regia Naţională a Pădurilor, persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţi în fondul forestier, precum şi în zonele limitrofe acestuia, sunt obligate să aplice şi să respecte reglementările de prevenire şi stingere a incendiilor.
Instrucţiunile privind prevenirea şi stingerea incendiilor din păduri se emit de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în concordanţă cu reglementările Ministerului de Interne.
Aducerea acestora la cunoştinţă populaţiei şi punerea lor în aplicare se vor face de către Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 36. -
Prefecţii, consiliile judeţene şi locale, unităţile Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului de Interne şi formaţiile civile de pompieri, potrivit atribuţiilor legale ce le revin, au obligaţia să sprijine acţiunile de prevenire şi stingere a incendiilor în zonele cu vegetaţie forestieră.
Persoanele fizice aflate în zonele cu vegetaţie forestieră în care s-au produs incendii sunt obligate să participe la stingerea acestora.
Art. 37. -
Se interzice păşunatul în pădurile care fac parte din fondul forestier proprietate publică a statului, pe terenurile degradate împădurite şi în perdelele forestiere de protecţie.
Este permisă recoltarea ierbii cu secera din plantaţii şi păduri, cu excepţia celor cu funcţii speciale de protecţie.
Se permite, cu aprobarea organelor silvice, la recomandarea Asociaţiei crescătorilor de albine, amplasarea în mod gratuit a stupilor în vederea valorificării surselor nectaropolenifere.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Prin excepţie de la prevederile alin. 1, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură poate aproba păşunatul pe durată limitată în unele perimetre ale fondului forestier proprietate publică a statului, pe baza propunerilor autorităţilor publice locale, cu avizul unităţilor silvice teritoriale, temeinic justificate.
Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşune, adăpat şi adăpostire se aprobă anual de către unităţile silvice teritoriale, cu respectarea normelor tehnice, pe baza propunerilor autorităţilor prevăzute la alineatul precedent.
Nu poate fi autorizat accesul animalelor domestice în arboretele în curs de regenerare, în plantaţiile şi regenerările tinere, în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie, în perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele de protecţie.
Art. 38. -
În parcelele în curs de regenerare, în plantaţiile şi culturile forestiere cu înălţimi mai mici de 5 metri, în parchetele în curs de exploatare, în zonele de refugiu al vânatului, în rezervaţiile naturale şi în pădurile declarate monumente ale naturii, în rezervaţii ştiinţifice, precum şi în parcelele din jurul izvoarelor de apă minerală şi potabilă, captate pentru exploatare industrială sau pentru consum distributiv centralizat pe o rază de 100 de metri, accesul este permis numai pentru gospodărirea şi administrarea pădurilor.
Accesul în pădure cu autovehicule şi vehicule tractate de animale este permis numai pe drumurile forestiere permanente, în condiţiile respectării indicatoarelor de circulaţie. Fac excepţie utilajele forestiere, vehiculele tractate de animale folosite la colectarea lemnului din parchetele în curs de exploatare, precum şi vehiculele care transportă stupi.
Secţiunea a 5-a Produsele specifice fondului forestier
Art. 39. -
Sunt produse ale fondului forestier bunurile ce se recoltează din acesta.
Produsele lemnoase ale pădurii sunt:
a) produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;
b) produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire a arboretelor tinere;
c) produse accidentale, rezultate în urma calamităţilor şi din defrişări de pădure legal aprobate;
d) produse de igienă, rezultate din procesul normal de eliminare naturală;
e) alte produse: arbori şi arbuşti ornamentali, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn.
Produsele nelemnoase specifice fondului forestier sunt: vânatul din cuprinsul acestuia, peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, fructele de pădure, seminţele forestiere, ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale şi aromatice, răşina şi altele de acest fel.
Art. 40. -
Volumul maxim de masă lemnoasă ce se poate recolta anual din păduri se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în limita posibilităţii stabilite prin amenajamentele silvice pe fiecare unitate de producţie şi pe natura produselor.
Volumul produselor accidentale, rezultate din doborâturi de vânt, rupturi de zăpadă, defrişări legale, uscări de arbori în masă, se va precompta din posibilitate.
Art. 41. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Produsele lemnoase ale pădurii se recoltează pe bază de autorizaţie de exploatare şi caiet de sarcini, eliberate de unităţile silvice. Estimarea acestor produse se face prin acte de punere în valoare întocmite de unităţile silvice şi se valorifică, potrivit legii, pe bază de licitaţie, cu excepţia celor exploatate în regie proprie. Masa lemnoasă care nu s-a putut valorifica prin licitaţie se poate vinde prin negociere directă.
Produsele nelemnoase specifice fondului forestier se recoltează în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Vânatul şi peştele din apele de munte se recoltează pe bază de autorizaţii emise potrivit legii.
Personalul din silvicultură nu poate exercita funcţii de reprezentare profesională în cadrul unităţilor cu profil comercial care licitează, prelucrează sau valorifică produse specifice fondului forestier.
Secţiunea a 6-a Exploatarea masei lemnoase
Art. 42. -
Exploatarea produselor lemnoase ale pădurii se face în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi epocile de recoltare, scoatere şi transport al materialului lemnos, emise de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 43. -
Arborii destinaţi a fi tăiaţi se vor marca, în prealabil, cu ciocane silvice, de către personalul silvic, în conformitate cu normele tehnice.
Forma şi modul de utilizare a ciocanelor silvice, precum şi modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat de conducătorul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 44. -
Ciocanele silvice de marcat au regimul mărcilor şi al sigiliilor. Tiparele lor se înregistrează şi se păstrează la birourile notariale.
Pentru aceste operaţiuni se plăteşte taxa de timbru prevăzută de lege pentru primirea în depozit la birourile notariale a înscrisurilor sau documentelor.
Art. 45. -
La exploatarea masei lemnoase, ocoalele silvice, agenţii economici şi persoanele fizice autorizate au obligaţia să folosească tehnologii de recoltare şi de scoatere a lemnului din pădure care să nu producă degradarea solului şi a malurilor apelor, distrugerea sau vătămarea seminţişului utilizabil, a arborilor nedestinaţi exploatării, peste limitele admise prin instrucţiunile prevăzute la art. 42.
Pentru parchetele primite spre exploatare, titularii lor răspund pe toată durata exploatării, de la primire până la predare, pentru daunele cauzate fondului forestier.
Masa lemnoasă care se exploatează şi se transportă din pădure va fi marcată şi inventariată conform normelor tehnice emise de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 46. -
În scopul asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de eventualele prejudicii de natura celor menţionate la art. 45 alin. 1, titularii autorizaţiilor de exploatare vor depune la ocolul silvic, anticipat emiterii autorizaţiei de exploatare, o garanţie echivalentă cu 5% din valoarea lemnului, stabilită prin contractul de furnizare a masei lemnoase.
Art. 47. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Masa lemnoasă neexploatată, rămasă pe picior sau doborâtă şi nescoasă din parchete până la sfârşitul anului, constituie cu prioritate resursă, prin precomptare, pentru anul următor, cu obligaţia respectării posibilităţii stabilite prin amenajamentele silvice.
Art. 48. -
Pentru scosul şi transportul lemnului din fondul forestier se construiesc căi de transport forestier, pe baza unor norme privind amplasarea, proiectarea, construirea, întreţinerea şi exploatarea acestora, aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Fondurile necesare pentru construirea acestor căi de transport forestier se vor asigura anual, potrivit legii.
Art. 49. -
Când transportul lemnului este condiţionat de trecerea prin terenuri aparţinând altor proprietari, aceştia vor fi despăgubiţi de către persoana fizică sau juridică care execută exploatarea masei lemnoase. Despăgubirea se va stabili prin înţelegere între părţi. În caz de dezacord, despăgubirea se va stabili de către o comisie formată din reprezentanţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor şi ai administraţiei publice locale sau prin justiţie.
Până la pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti definitive, transportul lemnului nu poate fi împiedicat dacă s-a depus, pe seama proprietarului de teren, despăgubirea stabilită de comisia prevăzută la alin. 1.
CAPITOLUL III Asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier
Art. 50. -
Ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional constituie o preocupare fundamentală, de interes naţional, a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, menită să asigure dezvoltarea durabilă a acestuia.
Art. 51. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor, ia măsuri de lichidare a enclavelor şi de corectare a perimetrului pădurilor prin schimburi de terenuri ori prin cumpărare, pe bază de acte autentice.
Prin schimburile efectuate, fiecare teren dobândeşte situaţia juridică a terenului pe care îl înlocuieşte. Operaţiunea de înregistrare în evidenţele cadastrale revine fiecărei părţi pentru terenul primit, cu plata taxelor de timbru potrivit prevederilor legale.
Art. 52. -
Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, are drept de preempţiune la toate vânzările de bunăvoie sau silite, la preţ şi în condiţii egale, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică şi terenurile limitrofe acestuia, precum şi pentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră.
Proprietarul vânzător este obligat să înştiinţeze, în scris, unitatea silvică teritorială în raza căreia se află terenul respectiv, în legătură cu intenţia de înstrăinare. Unitatea silvică sesizată îşi va manifesta opţiunea în termen de 30 de zile, după care dreptul de preempţiune încetează. Vânzarea făcută cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus este nulă de drept.
Art. 53. -
Regia Naţională a Pădurilor poate cumpăra terenuri degradate proprietate privată sau poate prelua asemenea terenuri, dacă ele sunt donate de deţinători, în vederea împăduririi.
Cheltuielile de cumpărare şi de împădurire se suportă din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor prevăzut la art. 63.
Dobândirea terenurilor degradate se va face în numele statului, prin act autentic scutit de taxe de timbru, înregistrat în amenajamentele silvice şi în evidenţele de cadastru general, fără plată, şi intră în domeniul public al statului.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor preia în administrare terenurile degradate proprietate publică, incluse în perimetre de ameliorare şi prevăzute a fi împădurite. Cheltuielile pentru lucrările necesare se suportă din fondul de ameliorare a fondului funciar sau din alocaţii de la bugetul de stat, potrivit legii.
Art. 54. -
Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică este interzisă.
În mod excepţional, pentru construcţii cu destinaţie militară, pentru căi ferate, şosele de importanţă deosebită, linii electrice de înaltă tensiune, mine, forări, sonde şi echipamente aferente acestora, conducte magistrale de transport gaze sau petrol ori pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, de gospodărire a apelor sau de realizare a unor noi surse de apă, obiective turistice, ocuparea definitivă de terenuri din fondul forestier în alte scopuri decât cele silvice, cu defrişarea pădurii sau fără, se aprobă potrivit legii.
Art. 55. -
Ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face, de regulă, pe bază de schimb. Terenurile preluate trebuie să fie apte a fi împădurite şi echivalente ca suprafaţă şi bonitate.
În cazul în care terenul din fondul forestier este acoperit cu pădure, valorificarea masei lemnoase se face de către ocolul silvic, iar beneficiarul schimbului datorează, pe lângă taxa legală pentru scoaterea definitivă din producţia silvică, şi contravaloarea pierderii de creştere determinată de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii, precum şi cheltuielile de instalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la încheierea stării de masiv, stabilite pe bază de deviz.
Prin schimburile efectuate, fiecare teren dobândeşte situaţia juridică a celui pe care îl înlocuieşte.
Înregistrarea în evidenţele de cadastru general este obligatorie pentru ambele părţi, cu plata taxelor de timbru, potrivit legii.
Art. 56. -
Beneficiarul scoaterii definitive de terenuri din fondul forestier, care nu dispune de teren echivalent pentru schimb, va plăti deţinătorului de teren contravaloarea acestuia, taxa legală pentru folosirea definitivă a terenurilor forestiere în alte scopuri decât producţia silvică, precum şi contravaloarea pierderii de creştere precizată la art. 55, dacă terenul este acoperit cu pădure.
Art. 57. -
Transmiterea temporară de terenuri din fondul forestier proprietate publică pentru folosirea în alte scopuri decât producţia silvică, cu defrişarea sau fără defrişarea vegetaţiei existente, se aprobă potrivit legii.
Art. 58. -
Pentru folosirea temporară de terenuri din fondul forestier, titularul aprobării va plăti Regiei Naţionale a Pădurilor chiria pentru terenul respectiv şi, după caz: contravaloarea pierderii de creştere ca urmare a tăierii masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilităţii stabilită în amenajamentele silvice, cheltuielile corespunzătoare reinstalării vegetaţiei forestiere şi întreţinerii acesteia până la realizarea stării de masiv, precum şi valoarea obiectivelor existente care se dezafectează ca urmare a transmiterii terenului.
Titularul aprobării va depune, de asemenea, la Regia Naţională a Pădurilor, înainte de preluarea terenului, o garanţie echivalentă cu taxa legală prevăzută pentru ocuparea definitivă de terenuri din circuitul silvic. După îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. 1 şi după repredarea terenurilor în fondul forestier în condiţii apte pentru împădurire, titularul aprobării va primi garanţia depusă.
Art. 59. -
Metodologia de calcul al preţului terenului, al chiriei, al contravalorii pierderii de creştere şi al celorlalte cheltuieli precizate la art. 55, 56 şi 58 se va elabora de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului Cod silvic în Monitorul Oficial al României.
Art. 60. -
Folosirea temporară a unor terenuri din fondul forestier pentru intervenţii cu caracter urgent privind remedierea unor deranjamente sau avarii la liniile de telecomunicaţii, de transport şi distribuire a energiei electrice, la conductele de apă, canalizare sau gaze, precum şi la alte instalaţii similare, se aprobă de către Regia Naţională a Pădurilor. Durata intervenţiilor cu caracter urgent nu trebuie să depăşească 30 de zile.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Valoarea prejudiciilor produse prin lucrările de remediere menţionate la alin. 1, stabilite de unitatea silvică pe bază de deviz, se suportă de executantul lucrărilor.
Art. 61. -
Schimbarea categoriei de folosinţă silvică, inclusiv defrişarea pădurii, în scopul executării de lucrări necesare gospodăririi fondului forestier se aprobă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi este scutită de plata oricăror taxe.
Art. 62. -
La amplasarea la distanţe mai mici de 1,0 km de liziera pădurii a unor obiective industriale, unităţi comerciale sau de altă natură, care prin funcţionare pot aduce prejudicii pădurii, beneficiarii acestora vor obţine, în prealabil, avizul Regiei Naţionale a Pădurilor.
Art. 63. -
La Regia Naţională a Pădurilor se constituie un fond de conservare şi regenerare a pădurilor, purtător de dobândă, din următoarele resurse:
a) contravaloarea terenurilor scoase definitiv din fondul forestier;
b) contravaloarea pierderilor de creştere determinate de exploatarea arborilor înainte de vârsta exploatabilităţii stabilită prin amenajamentele silvice în cazul terenurilor prevăzute la lit. a), precum şi despăgubirile pentru daune produse fondului forestier;
c) tarifele pentru efectele favorabile determinate de funcţiile de protecţie ale pădurilor;
d) 20-25% din încasările realizate din valorificarea masei lemnoase pe picior provenită din produse principale şi secundare;
e) alocaţii de la bugetul de stat.
Fondul de conservare şi regenerare a pădurilor se va folosi pentru împădurirea unor terenuri goale, pentru regenerarea suprafeţelor parcurse cu tăieri, gospodărirea cu prioritate a unor păduri cu funcţii speciale de protecţie, acoperirea cheltuielilor ocazionate de eventualele calamităţi asupra pădurilor şi pentru cumpărarea de terenuri potrivit prevederilor art. 51 şi 53 din prezenta lege;
f) sumele rămase disponibile la finele anului, menţionate la lit. a)-d), vor fi utilizate în exerciţiul financiar al anului următor, în acelaşi scop.
TITLUL III Fondul forestier proprietate privată
Art. 64. -
Administrarea fondului forestier proprietate privată se face de către proprietarii acestuia, individual sau în asociaţii.
Proprietarii de păduri şi de alte terenuri din fondul forestier proprietate privată au obligaţia să le gospodărească în conformitate cu regimul silvic şi cu regulile privind protecţia mediului.
Art. 65. -
Veniturile proprietarilor fondului forestier proprietate privată, obţinute cu respectarea regimului silvic, provin din:
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
a) valorificarea produselor pădurii şi din alte activităţi economice proprii;
b) închirieri, concesionarea pădurilor şi a celorlalte terenuri din fondul forestier, despăgubiri şi altele de acest fel;
c) contravaloarea efectelor funcţiilor de protecţie ale pădurilor şi alte venituri.
Art. 66. -
Modul de gospodărire a fondului forestier proprietate privată este stabilit prin amenajamente silvice. Acestea se întocmesc pe trupuri de pădure şi pe ansamblul localităţii, fără a afecta dreptul de proprietate. Nerespectarea prevederilor acestora constituie contravenţie sau infracţiune, după caz.
Întocmirea amenajamentelor silvice se face în condiţiile art. 18 şi ale normelor tehnice privind gospodărirea pădurilor proprietate privată.
Cheltuielile aferente întocmirii amenajamentelor silvice pentru pădurile proprietate privată a persoanelor fizice se suportă de la bugetul de stat.
Art. 67. -
Proprietarii fondului forestier proprietate privată sunt obligaţi să respecte prevederile amenajamentelor silvice şi să asigure permanenţa pădurii.
Regenerarea pădurilor proprietate privată, după tăiere, se va realiza de către proprietari în cel mult 2 ani. În acest scop, Regia Naţională a Pădurilor acordă, la cerere, sprijin tehnic.
În cazul în care proprietarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în alineatul precedent din motive imputabile lui, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, va dispune Regiei Naţionale a Pădurilor executarea, prin ocolul silvic, pe contul proprietarului, a lucrărilor de împădurire şi de întreţinere până la regenerarea definitivă. Devizul lucrărilor întocmit de ocolul silvic şi aprobat de forul ierarhic superior al acestuia se comunică proprietarului. Devizul poate fi contestat de proprietar în termen de 30 de zile de la comunicare la judecătoria în a cărei rază teritorială se află pădurea. Împotriva hotărârii judecătoriei se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. Devizul acceptat de proprietar, în mod expres sau tacit, prin necontestare în termen, constituie titlu executoriu şi temei al executării silite. Pe perioada executării lucrărilor de regenerare şi până la închiderea stării de masiv, folosirea în alte scopuri a zonei de regenerare este interzisă.
În situaţia unor calamităţi naturale, acţiunea de reîmpădurire va fi sprijinită de Regia Naţională a Pădurilor, prin acordarea de material săditor şi asistenţă tehnică, în mod gratuit.
Compoziţia, schemele şi tehnologiile de împădurire sunt cele prevăzute în normele tehnice elaborate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 68. -
Persoanele juridice sau fizice pot înfiinţa, în condiţiile legii, plantaţii forestiere pe terenuri care le aparţin din afara fondului forestier.
Recoltarea lemnului din aceste plantaţii şi valorificarea lui sunt la latitudinea proprietarului.
Art. 69. -
Deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să le menţină în stare bună de sănătate şi să execute la timp lucrările de igienă, precum şi cele de protecţie, cu sprijinul tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor.
Aceştia vor semnala ocolului silvic, imediat ce constată, apariţia de boli şi dăunători şi vor executa lucrările de combatere cu mijloace proprii sau prin unităţi specializate, contra cost.
Art. 70. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să asigure paza acestora împotriva tăierilor ilegale de arbori, distrugerilor de seminţiş, incendiilor, furturilor, păşunatului neautorizat, precum şi altor fapte păgubitoare.
Organele silvice, prefecţii, consiliile judeţene şi locale, unităţile de poliţie, jandarmerie, unităţile şi formaţiunile de pompieri, unităţile Ministerului Apărării Naţionale, potrivit atribuţiilor ce le revin prin lege, vor sprijini pe deţinătorii de păduri proprietate privată în acţiunile de pază a pădurilor şi de stingere a incendiilor de pădure.
La solicitarea asociaţiilor de proprietari şi a unor proprietari individuali, Regia Naţională a Pădurilor, prin unităţile sale teritoriale, poate prelua asupra sa paza pădurilor respective pe bază de contracte sau convenţii încheiate cu solicitanţii.
Art. 71. -
Păşunatul este interzis în arboretele în curs de regenerare şi în pădurile cu funcţii speciale de protecţie, precum şi în seminţişuri şi plantaţii cu vârste mai mici de 10 ani şi cu înălţime sub 3 metri, în păduri de plopi şi salcie sub vârsta de 5 ani.
Art. 72. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează controlul asupra modului în care se aplică regimul silvic în pădurile proprietate privată, constată faptele care contravin acestuia şi aplică, potrivit legii, sancţiuni ori sesizează, după caz, organele de urmărire penală.
Art. 73. -
Deţinătorii de păduri proprietate privată şi persoanele juridice sau fizice care execută exploatarea masei lemnoase sunt obligate să recolteze numai arbori marcaţi de personalul silvic, să respecte regulile silvice de exploatare a masei lemnoase şi cele referitoare la circulaţia materialului lemnos prevăzute de prezentul Cod silvic.
Marcarea şi evaluarea arborilor destinaţi tăierii se fac, la cerere, de către personalul silvic autorizat. O dată cu plata acestor prestaţii, proprietarii vor primi documentele legale pentru exploatarea şi transportul materialului lemnos respectiv.
Art. 74. -
Reducerea suprafeţei pădurilor proprietate privată este interzisă, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 54 alin. 2.
De asemenea, este interzisă defrişarea lentă, prin secuiri de arbori ori prin alte procedee care duc la reducerea treptată a consistenţei pădurii.
Art. 75. -
Împădurirea terenurilor degradate constituite în perimetre de ameliorare potrivit legii se execută de către Regia Naţională a Pădurilor, prin unităţile sale teritoriale, cheltuielile suportându-se din fondul de ameliorare a fondului funciar ori din alocaţii de la bugetul de stat, potrivit legii.
Schimbarea destinaţiei terenurilor nu afectează dreptul de proprietate asupra acestora.
TITLUL IV Dispoziţii comune fondului forestier proprietate publică şi fondului forestier proprietate privată
CAPITOLUL I Controlul circulaţiei materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund în cherestea
Art. 76. -
Materialele lemnoase vor putea fi transportate de la locul de recoltare sau de depozitare numai însoţite de documente de provenienţă, pe toată durata transportului, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Prin materiale lemnoase se înţelege lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, obţinute ca rezultat al aplicării tăierilor autorizate de produse principale, secundare, accidentale şi din acţiuni de igienizare a pădurilor, cheresteaua, precum şi lemnul ecarisat sau cioplit, lemnul brut, prelucrat sau semifabricat.
De asemenea, este supus prevederilor alin. 1 şi transportul pomilor de iarnă.
Art. 77. -
Organele silvice sunt împuternicite să controleze circulaţia materialelor lemnoase şi să le reţină pe cele neînsoţite de documente legale de provenienţă şi de transport.
Organele de poliţie şi cele vamale sunt obligate să exercite controlul circulaţiei materialelor lemnoase şi să le reţină pe cele neînsoţite de documente legale.
Este interzisă primirea spre încărcare, în orice mijloc de transport, a materialelor lemnoase neînsoţite de documente legale de provenienţă.
Art. 78. -
Materialele lemnoase găsite în curs de transport fără documentele prevăzute la art. 77 vor fi reţinute de către organele silvice împuternicite, de organele de poliţie şi vamale, în vederea stabilirii provenienţei lor.
Transportatorul va refuza primirea materialelor lemnoase prezentate spre expediere, dacă acestea nu au documente de însoţire conform prevederilor menţionate la art. 77.
Art. 79. -
Materialele lemnoase reţinute în baza prevederilor art. 78 alin. 1 vor fi date în custodie, după împrejurări, unităţii silvice celei mai apropiate, care va asigura depozitarea şi paza lemnului reţinut.
Transportatorul găsit fără documente legale de însoţire este obligat să transporte materialul lemnos la locul de predare în custodie.
Materialele lemnoase reţinute în staţiile de cale ferată, porturi sau puncte vamale vor fi transportate, pe cheltuiala expeditorului, la unităţile silvice cele mai apropiate, dându-se în custodia acestora.
Art. 80. -
Dacă în termenul stabilit de organul constatator sau ca urmare a hotărârii judecătoreşti nu se poate stabili provenienţa materialelor lemnoase reţinute, acestea vor fi confiscate potrivit prevederilor din legea penală sau din actele normative referitoare la sancţionarea contravenţiilor silvice.
În cazul în care s-a stabilit provenienţa legală, materialele lemnoase reţinute vor fi restituite proprietarului, care va suporta cheltuielile de depozitare.
Art. 81. -
Se interzice efectuarea operaţiunilor de prelucrare a lemnului rotund în cherestea de către deţinătorii de instalaţii, dacă nu există documente de provenienţă legală a acestuia.
Art. 82. -
Modul de aducere la îndeplinire a prevederilor referitoare la circulaţia şi prelucrarea în cherestea a materialelor lemnoase se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
CAPITOLUL II Fondul cinegetic şi fondul piscicol din apele de munte
Art. 83. -
Mamiferele, păsările sălbatice, peştele din apele de munte, precum şi alte specii de animale care prin rolul lor ecologic, economic şi social constituie avuţie de interes naţional sunt ocrotite de lege.
Art. 84. -
Administrarea, ocrotirea, gospodărirea unitară şi raţională a fondului cinegetic şi a fondului piscicol din apele de munte se asigură de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. 1, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură emite norme tehnice pentru ocrotirea şi gospodărirea fondurilor de vânătoare şi a fondurilor piscicole din apele de munte, care sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii acestora, indiferent de forma de proprietate.
Art. 85. -
În executarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic care răspunde de ocrotirea, selecţia şi paza vânatului practică vânătoarea, pe fondurile de vânătoare gospodărite de unităţile silvice, pe baza permisului de portarmă şi a autorizaţiei date de către ocolul silvic care are în gestiune fondul respectiv.
Activitatea de vânătoare recreativă şi pescuitul sportiv se reglementează prin lege.
Art. 86. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură stabileşte norme tehnice obligatorii pentru reglarea efectivelor optime de vânat, în special a celor care produc pagube culturilor agricole, iar unităţile deţinătoare ale fondurilor de vânătoare răspund de aplicarea acestora şi pentru pagubele produse.
TITLUL V Vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
Art. 87. -
Vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional, precizată la art. 6, se administrează de către proprietarii acestora, se gospodăreşte potrivit scopului pentru care a fost creată şi este supusă unor norme tehnice silvice şi de pază, precum şi de circulaţie şi transport pentru materialul lemnos recoltat, emise de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, care controlează aplicarea şi respectarea lor.
Art. 88. -
Transformarea păşunilor împădurite se face pe baza studiilor întocmite de unităţi specializate abilitate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Este interzisă defrişarea vegetaţiei forestiere pe terenuri din afara fondului forestier în următoarele situaţii:
a) în zonele în care vegetaţia forestieră îndeplineşte funcţiile speciale de protecţie, prevăzute la art. 20;
b) pe terenurile cu înclinare mai mare de 30 de grade;
c) înainte de atingerea vârstei exploatabilităţii, stabilită prin norme tehnice.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 89. -
Se interzic tăierea, incendierea şi distrugerea sau degradarea prin orice mijloace a jnepenişurilor.
Art. 90. -
Deţinătorii de terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional au obligaţia să asigure paza acesteia, să ia măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, să respecte dispoziţiile cu privire la protecţia pădurilor şi circulaţia materialelor lemnoase, cuprinse în prezentul Cod silvic.
Art. 91. -
Valorificarea lemnului de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional se face de către proprietarii acestora.
Art. 92. -
Recoltarea materialului lemnos de pe terenurile situate în afara fondului forestier, prevăzute la art. 6, este permisă numai cu marcarea prealabilă de către ocolul silvic a arborilor de extras. Contravaloarea cheltuielilor ocazionate de marcarea materialului lemnos se suportă de către deţinătorii de terenuri şi se constituie venit la Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 93. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură organizează controlul asupra modului în care se aplică regulile silvice şi de pază pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi cele referitoare la circulaţia materialului lemnos rezultat de pe aceste terenuri.
Art. 94. -
Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, va încuraja crearea de perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole, plantarea cu specii forestiere a unor terenuri degradate, proprietate privată, neconstituite în perimetre de ameliorare, precum şi a altor terenuri disponibile, asigurând gratuit, la cererea proprietarilor, material de plantat şi asistenţa tehnică necesară. Cheltuielile pentru prestaţiile respective se suportă din fondul de ameliorare a fondului funciar constituit potrivit legii şi din alocaţii de la bugetul de stat.
Pentru zonele afectate de secetă şi eroziune, unde se manifestă puternice dezechilibre ecologice, acţiunea de realizare a perdelelor forestiere de protecţie constituie lucrare de utilitate publică.
TITLUL VI Răspunderi şi sancţiuni
Art. 95. -
Încălcarea prevederilor prezentului Cod silvic atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală a persoanei vinovate, potrivit legii.
Art. 96. -
Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte, a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, precum şi distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 97. -
Tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Dacă fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Când fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Maximul pedepselor prevăzute la alin. 1-3 se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de două sau mai multe persoane împreună;
b) de o persoană având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase;
c) în timpul nopţii;
d) în arii forestiere protejate.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 98. -
Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, cu sau fără drept, din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ori dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Dacă fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Când fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
În cazul în care furtul a fost săvârşit în împrejurările menţionate la art. 97 alin. 4, maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se majorează cu 3 ani.
Mijloacele de transport şi uneltele folosite care au servit la săvârşirea infracţiunii sunt supuse confiscării speciale în condiţiile prevăzute la art. 118 din Codul penal.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 99. -
Falsificarea ciocanului silvic de marcat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Art. 100. -
Folosirea fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Dacă, pentru marcare, s-a folosit un ciocan silvic de marcat fals ori alte obiecte sau mijloace potrivite, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 101. -
Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, prin incendiere, a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri constituie infracţiune de distrugere calificată care a avut ca urmare un dezastru şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor prevăzute în Codul penal.
Art. 102. -
Distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 103. -
Distrugerea sau vătămarea, în orice mod, a jnepenişurilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3ani sau cu amendă.
Art. 104. -
Când infracţiunile prevăzute la art. 97 şi 98 sunt săvârşite de personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi a contravenţiilor, maximul pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani.
Art. 105. -
Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competenţi să constate infracţiunile prevăzutela art. 96-103 pădurarii, brigadierii, şefii districtelor silvice, inginerii şi tehnicienii silvici, de la ocoalele silvice, unităţile silvice, Regia Naţională a Pădurilor şi autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, precum şi alţi angajaţi împuterniciţi de Regia Naţională a Pădurilor şi de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
Art. 106. -
Organele prevăzute la art. 105 au obligaţiile organelor de constatare a infracţiunilor, prevăzute de Codul de procedură penală.
Organele de constatare, însoţite de un poliţist, sunt autorizate să identifice şi să inventarieze, la locurile unde se află materialele lemnoase provenite din infracţiuni, cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală privind percheziţia.
Procesul-verbal de constatare a infracţiunii se trimite, în termen de cel mult 5 zile de la data constatării, ocolului silvic de pe raza teritorială a locului unde a fost săvârşită fapta, pentru calcularea pagubei.
Şeful ocolului silvic trimite procesul-verbal de constatare a infracţiunii, împreună cu calculul valorii pagubei, procurorului competent, în termen de cel mult 5 zile de la primirea acestuia de la organul constatator.
Art. 107. -
Evaluarea pagubelor cauzate fondului forestier prin infracţiuni şi contravenţii se face potrivit criteriilor şi cuantumurilor stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi aprobate prin lege.
De asemenea, se stabilesc prin lege şi criteriile de evaluare a pagubelor care se produc din cauza personalului unităţilor silvice, care nu constituie infracţiuni sau contravenţii, în ceea ce priveşte arborii pe picior, puieţii sau lăstarii şi pentru care răspunderea materială este reglementată potrivit legislaţiei muncii.
Valoarea pagubelor se recuperează prin organele Ministerului Finanţelor şi se varsă în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor.
Art. 108. -
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice se reglementează prin lege specială.
Art. 109. -
Prevederile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală.
TITLUL VII Dispoziţii finale
Art. 110. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură coordonează, organizează şi îndrumă activitatea de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică în domeniu, sprijină dezvoltarea acestora şi urmăreşte folosirea eficientă a rezultatelor obţinute, în vederea fundamentării tehnico-ştiinţifice a măsurilor de gospodărire a pădurilor.
De asemenea, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sprijină iniţiativa şi acţiunile instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale vizând apărarea şi dezvoltarea fondului forestier naţional, precum şi gospodărirea raţională, durabilă a ecosistemelor forestiere.
Art. 111. -
Conservarea biodiversităţii şi a peisajului forestier se asigură, în principal, prin constituirea de parcuri naţionale şi alte arii protejate în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din afara acestuia, după caz.
Constituirea acestora se face la propunerea institutelor de specialitate şi a altor foruri ştiinţifice, pe baza cercetărilor întreprinse în acest scop, şi se aprobă prin lege.
Art. 112. -
Constituirea, administrarea şi gospodărirea parcurilor naţionale şi a celorlalte arii protejate din fondul forestier se fac de către Regia Naţională a Pădurilor.
Art. 113. -
Personalul din silvicultură, de toate gradele, este obligat să poarte, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, uniforma şi însemnele distinctive stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, care se atribuie gratuit, fără a fi impozitate.
Gradele profesionale şi modul de promovare se stabilesc prin statutul personalului silvic, aprobat prin lege.
Personalul tehnic silvic este dotat cu armament de serviciu, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
Art. 114. -
În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor silvice, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice.
Art. 115. -
Unităţile de poliţie şi de jandarmerie sunt obligate să sprijine unităţile silvice în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi de combatere a fenomenului infracţional şi contravenţional din silvicultură.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 116. -
Terenurile din fondul forestier proprietate publică de stat sunt scutite de taxe şi impozite.
Pentru clădirile amplasate în fondul forestier se achită taxele şi impozitele prevăzute de lege.
Art. 117. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură emite regulamente şi instrucţiuni privind gospodărirea durabilă a pădurilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, precum şi norme tehnice specifice.
Art. 118. -
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură prezintă anual Guvernului un raport asupra stării pădurilor.
Art. 119. -
Prezentul Cod silvic intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial al României.
Art. 120. -
Pe data intrării în vigoare a Codului silvic, se abrogă: Legea nr. 3/1962 - Codul silvic; art. 18 din Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea şi folosirea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere, precum şi a staţiunilor comunale de montă; cap. I-III şi prevederile din cap. V - Răspunderi şi sancţiuni - referitoare la regimul vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier, din Decretul nr. 257/1982 privind regimul vegetaţiei forestiere de pe terenurile situate în afara fondului forestier şi funcţionarea instalaţiilor de prelucrat lemn rotund în cherestea; Legea nr. 2/1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională, economică şi menţinerea echilibrului ecologic, cu modificările ulterioare, exceptând art. 9, art. 35-39 şi anexa nr. 2, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Acest document a suferit modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.