Participanţii în procesul penal
Participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali.

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Organele judiciare
Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt:
a)
organele de cercetare penală;
b)
procurorul;
c)
judecătorul de drepturi şi libertăţi;
d)
judecătorul de cameră preliminară;
e)
instanţele judecătoreşti.
Avocatul

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Avocatul asistă sau reprezintă părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii. Cu încuviinţarea organului judiciar, avocatul poate asista şi alţi subiecţi procesuali.
Părţile
(1)
Părţile sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară.
(2)
Părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Subiecţii procesuali principali
(1)
Subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată.
(2)
Subiecţii procesuali principali au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora.
Alţi subiecţi procesuali

Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.
Acesta este un fragment din Codul de Procedură Penală din 2010. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Noul Cod de procedură penală adnotat. Partea generală. Ediţia a II-a, revăzută şi adaugită
Este introdusă o categorie nouă de participanţi în procesul penal, aceea a subiecţilor procesuali principali, iar noţiunea de "apărător" este înlocuită cu aceea de "avocat", acesta fiind tratat ca un subiect procesual de sine stătător, cu drepturi procesuale proprii.
Din perspectiva ierarhizării subiecţilor procesuali, este evident că părţile sunt subiecţi procesuali principali[49], deoarece sunt părţi ale raportului juridic principal. De aceea, persoana vătămată, atunci când înţelege să participe la procesul penal, devine parte a raportului juridic principal dedus judecăţii[50]. [ Mai mult... ]
.....
În categoria organelor judiciare, care sunt subiecţii procesuali oficiali, sunt introduşi - ca element de noutate - judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară, cu competenţe specifice.
Observaţie: Organele de cercetare penală şi procurorul exercită funcţia de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar instanţele judecătoreşti exercită funcţia de judecată. [ Mai mult... ]
.....
Definirea calităţilor de inculpat, parte civilă şi parte responsabilă civilmente este făcută în art. 82, art. 84 şi, respectiv, în art. 86.
Legea veche stabilea care sunt părţile din procesul penal, în art. 23 şi art. 24, dar a evitat să dea o definiţie părţii.
Dacă această definiţie este aceea care a condus la excluderea persoanei vătămate din categoria părţilor, deoarece ea nu exercită acţiunea penală, atunci se pune întrebarea care este subiectul procesual care exercită acţiunea penală în actuala reglementare şi care, potrivit definiţiei, ar trebui să aibă calitatea de parte[52]? Este greu de acceptat, în raport de definiţia dată în text, ca cel care exercită acţiunea penală să nu fie prezent ca parte în proces. În legea veche, legiuitorul încercase să rezolve cel puţin în parte această problemă, dând persoanei vătămate calitatea de parte, atunci când era prezentă în proces, şi situând-o, ca interese legitime, de cele mai multe ori, alături de procuror. În prezent, pornind de la definiţia din text, acţiunea penală nu are ca parte decât pe inculpat. [ Mai mult... ]
.....
Definirea acestor subiecţi procesuali este făcută în art. 77 şi, respectiv, în art. 79.
Premisa de la care se pleacă, în raport cu prevederile art. 85 alin. (1) şi ale art. 87 alin. (1), este aceea că persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au aceleaşi drepturi procesuale, aşa încât, prin excepţie, urmează a fi identificate situaţiile în care unele drepturi sunt acordate numai unora, prin prevederi exprese care sunt de strictă interpretare. [ Mai mult... ]
.....
Ne vom referi la aceşti subiecţi procesuali acolo unde legiuitorul reglementează activitatea acestora, drepturile şi obligaţiile procesuale etc. [ Mai mult... ]
Noul Cod de procedură penală. Note. Corelaţii. Explicaţii, ediţia 1
O definiţie a participantului la procesul penal poate fi formulată pe baza corelării dispoziţiilor art. 29 cu cele ale art. 34 noul C. proc. pen.. Astfel, apreciem că participantul la procesul penal este persoana sau organul care este prevăzut de lege şi care are drepturi, obligaţii sau atribuţii specifice în procedurile judiciare penale.
Textul legal analizat nominalizează generic categoriile de participanţi în procesul penal, urmând ca în cuprinsul Titlului III al noul C. proc. pen. să fie reglementate într-un mod unitar drepturile şi obligaţiile care revin fiecărui participant (cu excepţia altor subiecţi procesuali). [ Mai mult... ]
Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Cadrul general. Art. 29 (primul articol din Titlul al III-lea al Părţii generale a C. proc. pen.) stabileşte cadrul general al participanţilor în procesul penal. Astfel, noţiunea de participanţi în procesul penal include: organele judiciare (instanţa de judecată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, Ministerul Public şi organele de cercetare penală), avocatul, părţile (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), subiecţii procesuali principali (persoana vătămată şi suspectul), precum şi alţi subiecţi procesuali (martorii, experţii, interpreţii etc.). [ Mai mult... ]
Codul de procedură penală comentat ediţia a 3-a, revizuită şi adăugită 34.
Categoriile de participanţi în procesul penal. În Titlul III al Părţii generale, Codul de procedură penală reglementează situaţia participanţilor în procesul penal, încercând să epuizeze în acest titlu toate problemele legate de ei. Se prevăd următoarele categorii de participanţi în procesul penal:
a)
organele judiciare (care includ, în plus faţă de reglementarea anterioară, judecătorul de cameră preliminară şi judecătorul de drepturi şi libertăţi); [ Mai mult... ]
Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Art. 1-603, ediţia 3
1. Cadrul general. Art. 29 (primul articol din Titlul al III-lea al Părţii generale a Codului de procedură penală) stabileşte cadrul general al participanţilor în procesul penal. Astfel, noţiunea de participanţi în procesul penal include: organele judiciare (instanţa de judecată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, Ministerul Public şi organele de cercetare penală), avocatul, părţile (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), subiecţii procesuali principali (persoana vătămată şi suspectul), precum şi alţi subiecţi procesuali (martorii, experţii, interpreţii etc.). [ Mai mult... ]
Evaziune fiscală. O abordare juridico-economică
Participanţii în procesul penal, conform prevederilor art. 29 C. pr. pen., sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, precum şi alţi subiecţi procesuali.. [ Mai mult... ]