Guvernul României
Hotărârea nr. 758/2009 pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar internaţional 2005
Modificări (...), Referinţe (8), Referinţe în jurisprudenţăText publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 599 din 31 august 2009.
În vigoare de la 31 august 2009
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. -
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Ministerele şi entităţile prevăzute în anexa nr. 1 care au atribuţii privind gestionarea traficului de pasageri, mărfuri şi animale la nivelul porturilor, aeroporturilor şi punctelor terestre de trecere a frontierei de stat sunt denumite autorităţi competente pentru punerea în aplicare în România a Regulamentului sanitar internaţional 2005, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la 23 mai 2005, prin Rezoluţia WHA 58.3, prevăzut în anexa nr. 2, denumit în continuare RSI 2005.
Art. 2. -
Se desemnează Punctul focal naţional pentru RSI 2005 în cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti.
Art. 3. -
(1) Punctul focal naţional pentru RSI 2005 are următoarele atribuţii principale:
a) coordonează comunicarea la nivel naţional cu OMS în probleme de boli transmisibile, accidente nucleare şi accidente chimice, fiind disponibil permanent pentru această comunicare 24 de ore, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an;
b) asigură legătura operativă, respectiv transmiterea şi primirea de informaţii, cu toate autorităţile competente pentru punerea în aplicare a prevederilor RSI 2005, prioritar cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi cu autorităţile de sănătate publică responsabile cu supravegherea şi răspunsul în domeniul sănătăţii publice, cu furnizorii de servicii de sănătate şi cu alte structuri desemnate;
c) este informat operativ de structurile de sănătate publică naţionale şi de autorităţile competente pentru implementarea RSI 2005 în legătură cu orice alertă de boală transmisibilă, accident nuclear, chimic sau eveniment de origine necunoscută, caz în care utilizează instrumentul de decizie prevăzut în anexa nr. 2 la RSI 2005 şi stabileşte în timp real legătura cu OMS, respectiv în primele 24 de ore de la producere, pentru schimb de informaţii, consultare sau notificare, după caz;
d) în situaţia alertelor internaţionale, evaluează informaţiile primite de la OMS referitoare la evenimente care ameninţă sănătatea publică şi care evoluează pe teritoriul altui stat, utilizează instrumentul de decizie prevăzut în anexa nr. 2 la RSI 2005 în vederea evaluării riscului de sănătate publică pentru România şi recomandă implementarea măsurilor de sănătate publică de răspuns atunci când este cazul.
(2) Punctul focal naţional pentru RSI 2005 îndeplineşte orice alte atribuţii specifice punctelor focale naţionale, prevăzute în anexa nr. 2.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 4. -
(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, fiecare dintre autorităţile competente prevăzute în anexa nr. 1 îşi va desemna, prin decizie internă, reprezentanţii responsabili de implementarea RSI 2005 în România.
(2) Reprezentanţii desemnaţi potrivit prevederilor alin. (1) constituie Grupul de lucru pentru implementarea RSI 2005 în România (Grupul de lucru), sub coordonarea Ministerului Sănătăţii.
(3) Secretariatul Grupului de lucru este asigurat de Punctul focal naţional pentru RSI 2005.
Art. 5. -
Grupul de lucru are următoarele atribuţii principale:
a) identificarea tuturor aspectelor tehnice şi legislative legate de completa implementare a RSI 2005 până în anul 2012;
b) întocmirea planului naţional de implementare a RSI 2005 în funcţie de atribuţiile fiecărei instituţii;
c) identificarea punctelor de intrare desemnate pentru RSI 2005 şi supunerea lor spre aprobare;
d) monitorizarea implementării RSI 2005 în România.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Art. 6. -
În aplicarea prevederilor RSI 2005, autorităţile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot emite reglementări obligatorii potrivit legii şi pot încheia protocoale de colaborare.
Art. 7. -
Autorităţile competente se vor informa reciproc operativ asupra tuturor aspectelor ce decurg din RSI 2005.
Art. 8. -
Planul naţional de implementare a RSI 2005 prevăzut la art. 5 lit. b) va asigura preluarea tuturor prevederilor RSI 2005, din domeniul de responsabilitate al fiecărei autorităţi competente, şi va fi supus aprobării prin hotărâre a Guvernului, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, de către Ministerul Sănătăţii.
Art. 9. -
Autorităţile competente vor asigura resursele umane, financiare şi logistice necesare pentru implementarea RSI 2005, în funcţie de atribuţiile legale.
Art. 10. -
Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 bis.
PRIM-MINISTRU | |
EMIL BOC |
Contrasemnează: | |
Ministrul sănătăţii, | |
Ion Bazac | |
Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, | |
Dan Nica | |
Ministrul afacerilor externe, | |
Cristian Diaconescu | |
Ministrul transporturilor şi infrastructurii, | |
Radu Mircea Berceanu | |
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, | |
Ilie Sârbu | |
p. Ministrul apărării naţionale, | |
Viorel Oancea, | |
secretar de stat | |
Ministrul mediului, | |
Nicolae Nemirschi | |
Ministrul economiei, | |
Adriean Videanu | |
Ministrul finanţelor publice, | |
Gheorghe Pogea |
Bucureşti, 24 iunie 2009.
Nr. 758.
Acest document poate avea modificări ulterioare. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.