Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii | Codul Penal
Parte integrantă din Lege 286/2009
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Infracţiunea - Dispoziţii generale -
Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii
Art. 15. -
(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Acesta este un fragment din Codul Penal din 2009. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul penal adnotat - Partea generală, Jurisprudenţă naţională 2014-2020
Codul penal adnotat, Volumul I, Partea generală
Noul Cod penal comentat, Partea generală
(1)
Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2)
Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Jurisprudenţă
1.
Faptă putativă
1.1.
Fapta inculpatului D de a-i administra conducătorului auto G o injecţie în vederea metabolizării mai rapide a alcoolului din sânge, la sugestia coinculpatului B, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului. [ Mai mult... ]
Codul penal adnotat, Volumul I, Partea generală
(1)
Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2)
Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
EXPUNERE DE MOTIVE
Definiţia propusă este substanţial modificată faţă de cea conţinută în art. 17 C. pen. Astfel, s-a renunţat la pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii, trăsătură specifică legislaţiilor de inspiraţie sovietică, fără legătură cu tradiţiile dreptului nostru penal. Renunţarea la reglementarea pericolului social - şi implicit la categoria faptelor care nu prezintă pericolul social al infracţiunii - nu atrage după sine aducerea în sfera infracţiunii pedepsibile a unor fapte vădit lipsite de gravitate, căci situaţia acestora se va rezolva, în contextul reglementărilor unui nou Cod de procedură penală, pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale, o asemenea soluţie fiind tradiţională în legislaţiile europene occidentale. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal comentat, Partea generală
I.
NOUL COD PENAL ÎN RAPORT CU LEGEA PENALĂ ANTERIOARĂ
Noul Cod penal, în Titlul II al Părţii generale, cuprinde dispoziţii ce reglementează infracţiunea ca instituţie fundamentală a dreptului penal, sistematizate în şase Capitole: Capitolul I, "Dispoziţii generale"; Capitolul II, "Cauzele justificative"; Capitolul III, "Cauzele de neimputabilitate"; Capitolul IV, "Tentativa"; Capitolul V, "Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni"; Capitolul VI, "Autorul şi participanţii". [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Note • Corelaţii • Explicaţii, ediţia 1
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
Drept penal. Partea generală ediţia a 4-a
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Prezentare comparativă. Deşi cele mai multe dintre Codurile penale europene nu cuprind o definiţie generală a infracţiunii (F. Streteanu, Proiectul noului Cod penal şi reconfigurarea teoriei infracţiunii în dreptul penal român, în C.D.P. nr. 2/2009, p. 51), fidel tradiţiei, legiuitorul român a optat pentru definirea acesteia [dintre Codurile penale care cuprindeau definiţii generale ale infracţiunii, menţionăm aici pe cele din ţările foste comuniste, respectiv Codul penal bulgar (art. 3), Codul penal albanez (art. 2), Codul penal ungar (art. 3) etc. Printre Codurile penale recente, care cuprind o definiţie generală a infracţiunii se numără Codul penal spaniol (intrat în vigoare în 1995). Potrivit art. 10 C. pen.. spaniol: „sunt considerate delicte sau culpe acţiunile sau omisiunile frauduloase sau imprudente pedepsite de lege”]. [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Precedent legislativ. Elemente de drept comparat. Textul are corespondent în art. 17 C. pen. din 1969 şi păstrează aceeaşi structură de reglementare: definiţia conceptului de infracţiune, în primul alineat, respectiv enunţarea principiului potrivit căruia infracţiunea este cauza şi temeiul răspunderii penale, în alineatul al doilea. Astfel, art. 15 alin. (1), definind conceptul de infracţiune, stabileşte trăsăturile esenţiale ale acesteia care, conform enumerării conţinute de text, sunt prevederea faptei în legea penală, vinovăţia, caracterul nejustificat şi caracterul imputabil, trăsături care sunt parţial diferite de cele stabilite de Codul penal din 1969 (art. 17). Au fost menţinute prevederea faptei de legea penală şi săvârşirea cu vinovăţie, dar s-a renunţat la pericolul social; totodată, s-au adăugat două trăsături esenţiale noi, respectiv caracterul nejustificat şi cel imputabil al faptei. Vinovăţia, deşi apare în enumerarea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, potrivit Expunerii de motive (pct. 2.4 şi 2.5), nu reprezintă otrăsătură distinctă ainfracţiunii, ci un element al prevederii faptei de către legea penală. În acest context, au fost exprimate opinii doctrinare diferite cu privire la trăsăturile generale/esenţiale ale infracţiunii. [ Mai mult... ]
Drept penal. Partea generală ediţia a 4-a
Potrivit dispoziţiilor art. 15 C. pen. în vigoare, caracterul nejustificat al faptei constituie o condiţie de existenţă a infracţiunii, alături de celelalte trăsături (fapta să fie prevăzută de legea penală, fapta să fie comisă cu vinovăţie, fapta să fie imputabilă persoanei care a săvârşit-o).
Caracterul nejustificat al faptei sau caracterul ilicit al acesteia are în vedere împrejurarea că nu orice faptă concret săvârşită şi care corespunde modelului legal descris de norma de incriminare, atât sub aspectul elementelor obiective, cât şi al celor subiective, constituie prin ea însăşi o infracţiune, atâta vreme cât prin voinţa legii acea faptă este declarată ca permisă de ordinea juridică. De exemplu, este justificată şi, în consecinţă, nu constituie infracţiune fapta de vătămare corporală săvârşită în legitimă apărare împotriva agresorului, pentru a-l neutraliza, iar apărarea este proporţională cu atacul; tot astfel, nu constituie infracţiune, fiind considerată ca justificată, fapta de recoltare de sânge de la o persoană cu consimţământul acesteia [potrivit art. 40 lit. b) din Legea nr. 282/2005(287), constituie infracţiune recoltarea de sânge de la o persoană fără consimţământul acesteia]. [ Mai mult... ]
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Textul legal stabileşte noua definiţie a infracţiunii [alin. (1)] şi exprimă un principiu fundamental al materiei [alin. (2)]. La prima vedere, se menţine acelaşi model de reglementare oferit de Codul penal din 1969, corespunzător definiţiei din art. 17 alin. (1), remarcând, pe de o parte, schimbarea majoră de optică în ceea ce priveşte definiţia şi, pe de altă parte, poziţia constantă adoptată cu privire la principiul consacrat [preluat din art. 17 alin. (2) CP 1969]. [ Mai mult... ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Precedent legislativ. Elemente de drept comparat. Textul are corespondent în art. 17 C. pen. din 1968 şi păstrează aceeaşi structură de reglementare: definiţia conceptului de infracţiune, în primul alineat, respectiv enunţarea principiului potrivit căruia infracţiunea este cauza şi temeiul răspunderii penale, în alineatul al doilea. Astfel, art. 15 alin. (1), definind conceptul de infracţiune, stabileşte trăsăturile esenţiale ale acesteia (prevederea faptei în legea penală, caracterul nejustificat şi caracterul imputabil), trăsături care sunt parţial diferite de cele stabilite de Codul penal din 1968 (art. 17). Au fost menţinute prevederea faptei de legea penală şi săvârşirea cu vinovăţie (aceasta din urmă, nu drept trăsătură distinctă, ci ca element al prevederii faptei de către legea penală, conform pct. 2.4 şi 2.5 ale Expunerii de motive), dar s-a renunţat la pericolul social; totodată, s-au adăugat două trăsături esenţiale noi, respectiv caracterul nejustificat şi cel imputabil al faptei. Caracterul nejustificat şi cel imputabil, ca trăsături esenţiale, sunt primite cu rezerve sau chiar criticate de o parte a doctrinei (G. Antoniu, Unele reflecţii asupra conceptului de incriminare şi conceptului de infracţiune, loc. cit., p. 24, 25). [ Mai mult... ]