Aspecte privitoare la protecţia europeană a consumatorilor în contractele internaţionale de comerţ electronic
de Alina Oprea

Lector univ. dr. ALINA OPREA

Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

CONSIDÉRATIONS SUR LA PROTECTION EUROPÉENNE DES CONSOMMATEURS DANS LES CONTRATS INTERNATIONAUX DE COMMERCE ÉLECTRONIQUE

RÉSUMÉ

L’implication active des consommateurs dans des contrats électroniques internationaux et l’absence de réglementations substantielles uniformes augmentent l’importance des règles de droit international privé pour ce qui est de leur protection. Dans l’Union européenne, le législateur européen a établi, tant au niveau de la compétence juridictionnelle, qu’au niveau du droit applicable, des solutions dérogatoires, spéciales, évidemment inspirées par objectifs substantiels : facilitation de l’accès du consommateur à la justice et la garantie du standard impératif de protection consacré par l’État de sa résidence habituelle. L’intervention des règles spéciales dépend cependant du respect de conditions particulières : la conclusion d’un contrat de consommation, respectivement l’orientation des activités du professionnel vers l’Etat du consommateur. Avec les arrêts interprétatifs de la CJUE, chacune connait des nuances particulières, que cet article examine attentivement, en soulignant leurs particularités dans le contexte du commerce électronique et leurs implications pour ceux intéressés.

Mots-clés: commerce électronique; plateformes sociales; plateformes d’économie collaborative; contrats (internationaux) de consommation; consommateur; professionnel; contrats mixtes; instance compétente; loi applicable; direction/focalisation des activités; sites internet actives/passives; jurisprudence CJUE.

OBSERVATIONS ON THE EUROPEAN PROTECTION OF CONSUMERS IN INTERNATIONAL CONTRACTS OF ELECTRONIC COMMERCE

ABSTRACT

The active involvement of consumers in international electronic contracts and the absence of uniform substantive regulations increase the importance of private international law norms for their protection. At the European Union level, as regards both the international jurisdiction and the applicable law, the European legislator has established special and derogatory norms, clearly inspired by substantial objectives: facilitating the consumers’ access to justice and guaranteeing them the mandatory standard of protection established by the law of the State of their habitual residence. The intervention of these special norms depends however on the observance of particular conditions: the conclusion of a consumer contract, respectively the orientation of the professional’s activities towards the consumer’s State. Along with the interpretative judgments of the European Court of Justice, each of these conditions was associated with particular nuances; the article carefully reviews them, emphasizing their particularities in the context of e-commerce and their impact for those concerned.

Keywords: electronic commerce; social media platforms; collaborative platforms; (international) consumer contracts; consumer; professional/trader; mixed contracts; competent court; applicable law; targeted activities; active/passive sites; ECJ case law.

1. Creşterea exponenţială a comerţului electronic odată cu internetul, ce permite transmiterea instantanee şi ubicuă de informaţii şi facilitează întâlnirea largă a ofertei cu acceptarea, este o realitate pe care nimeni nu o ignoră astăzi. Consumatorii, inclusiv cei români, sunt implicaţi din ce în ce mai frecvent în contracte internaţionale, achiziţionând produse pe Amazon, AliExpress, Notino sau Modivo, pentru a menţiona doar câteva platforme internaţionale străine operând activ pe piaţa românească.

2. Dacă instrumentele internaţionale prin care se instituie norme substanţiale dedicate comerţului electronic relevă mai degrabă, deocamdată, de categoria soft law^[1], nici acelea destinate a avea forţă juridică veritabilă nu lipsesc^[2]. La nivelul Uniunii Europene, Directiva 2000/31/CE privitoare la comerţul electronic a stabilit un prim set de reglementări minimale în materie. Mult mai important, Directiva 2011/83/UE, aplicabilă şi contractelor la distanţă (inclusiv acelora încheiate pe internet) şi indiferent că sunt interne sau internaţionale, instituie un minim de protecţie a consumatorilor, prin reglementarea detaliată a informaţiilor precontractuale pe care aceştia trebuie să le primească^[3], respectiv a dreptului lor de a se retrage din contract^[4]. Relevantă este şi bine-cunoscuta Directivă 93/13/CEE, ce instituie norme de armonizare minimală în ceea ce priveşte clauzele abuzive incluse în contractele dintre profesionişti şi consumatori şi tratamentul juridic al acestora; aceasta este aplicabilă cu privire la clauzele nenegociate, ceea ce este cazul pentru clauzele pre-redactate de profesionişti, figurând în diferite contracte standard, de adeziune, utilizate pe internet^[5], al căror conţinut substanţial nu poate fi influenţat sau modificat de consumator. În categoria instrumentelor de nouă generaţie, putem menţiona Directiva (UE) 2019/770 privitoare la contractele de furnizare de conţinut digital şi de servicii digitale^[6], respectiv Directiva (UE) 2019/771 privitoare la contractele de vânzare de bunuri^[7], destinate a limita costurile şi incertitudinile existente pentru operatorii economici care contractează în mediul digital cu clienţi/consumatori din state diferite şi care trebuie să se conformeze, astfel, unor norme legale imperative de protecţie eventual diferite. Acestea prevăd o armonizare maximală a prevederilor legale aplicabile în materie de conformitate a bunurilor/serviciilor digitale (elementele obiective şi subiective pentru conformitate, incorecta instalare sau integrare, răspunderea şi remediile pentru neconformitate). Termenul de transpunere pentru ambele directive a fost 1 iulie 2021, iar normele aferente sunt aplicabile contractelor încheiate după 1 ianuarie 2022 (art. 24 din fiecare dintre cele două directive).

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

3. Aplicarea acestor norme substanţiale de protecţie în speţele cu elemente de extraneitate este condiţionată însă de jocul regulilor de drept internaţional privat. Legiuitorul european nu a rămas indiferent în faţa situaţiei de vulnerabilitate a consumatorilor şi a obiectivului de protecţie a acestora, stabilit la nivelul Uniunii prin art. 169 TFUE şi art. 38 din Carta drepturilor fundamentale a UE. Astfel, în Regulamentele (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis)^[8] şi (CE) nr. 593/2008 (Roma I)^[9], el a instituit norme speciale, derogatorii, care, chiar dacă nu privesc în mod expres contractele de consum încheiate pe internet, au fost totuşi influenţate, cu ocazia reformelor pe care le-au suferit, de particularităţile acestui din urmă mediu: exigenţa direcţionării activităţilor profesionale, regăsită astăzi în art. 17 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul Bruxelles I bis şi înart. 6 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul Roma I, este un exemplu revelator pentru această realitate. În considerarea nevoii de protecţie a consumatorilor, normele aferente admit doar limitativ autonomia de voinţă: convenţiile de alegere a instanţei competente sunt valabile doar dacă au fost încheiate ulterior survenirii litigiului, dacă permit consumatorului să sesizeze şi alte instanţe decât cele în mod normal competente sau dacă conferă competenţă instanţelor din statul de la domiciliul sau reşedinţa obişnuită comună a consumatorului şi a profesionistului [art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012]; din perspectiva dreptului aplicabil, clauzele de electio iuris sunt, în principiu, acceptabile^[10], dar consumatorul se va putea oricum prevala de normele imperative din statul de la reşedinţa sa obişnuită [art. 6 alin. (2) din Regulamentul Roma I]. Dacă părţile nu au uzitat de libertatea astfel oferită, instanţele din statul de la domiciliul consumatorului sunt competente^[11] şi vor putea tranşa litigiul pe baza propriei legi^[12], ceea ce, pentru consumator, va facilita accesul la justiţie şi va antrena costuri mai reduse^[13].

4. Miza instanţei competente şi a dreptului aplicabil în contractele internaţionale de consum este în continuare consistentă; în ciuda eforturilor de armonizare, există încă diferenţe importante între legislaţiile naţionale din perspectiva unei eventuale ierarhizări a remediilor de care se poate prevala consumatorul atunci când vânzătorul îi livrează bunuri defecte, a perioadei de operativitate a garanţiilor legale sau a termenelor de prescripţie pentru invocarea drepturilor^[14]; inclusiv din perspectiva directivelor de nouă generaţie, vor putea exista divergenţe între reglementările substanţiale naţionale în ceea ce priveşte măsurile corective în caz de neconformitate [art. 13 alin. (5) şi (6) din Directiva (UE) 2019/771], garanţiile comerciale [art.17 alin. (4) din Directiva (UE) 2019/771], modalităţile de returnare şi rambursare în caz de încetare a contractului [art. 16 din Directiva (UE) 2019/771], termenele de prescripţie [art. 11 alin. (2) şi(3) din Directiva 2019/770], pentru a menţiona câteva aspecte pentru care armonizarea nu este deplină, iar statele membre se bucură de libertate de apreciere în procesul de transpunere.

5. Jocul acestor norme speciale de protecţie de la art. 17-19 din Regulamentul Bruxelles I bis, respectiv art. 6 din Regulamentul Roma I nu este însă acceptat nelimitat. Legiuitorul european a stabilit o serie de condiţii particulare, a căror neîndeplinire se traduce printr-o reîntoarcere la soluţiile liberale ce figurează în cuprinsul regulilor generale de la art. 4 şi art. 7 alin. (1) din Regulamentul Bruxelles I bis sau art. 3 şi art. 4 din Regulamentul Roma I. Aceste condiţii şi limitări – referitoare la beneficiarii regulilor, la tipurile de contracte vizate, respectiv la direcţionarea activităţilor profesionistului – sunt aproape la fel de importante ca mecanismul specific de operare a regulilor stabilite. Asupra lor ne vom opri în detaliu în cele ce urmează, în încercarea de a clarifica sensul şi întinderea lor, respectiv de a evalua implicaţiile lor în practică, în special în contextul (relativ nou) al activităţilor de comerţ electronic. Survolul este necesar, pentru că foarte multe soluţii sunt elaborate pe cale jurisprudenţială şi nu sunt neapărat evidente din lectura textelor; cunoaşterea lor condiţionează în mod evident interpretarea şi aplicarea corectă a dreptului european, respectiv asigurarea efectivă a protecţiei legale a celor interesaţi, consumatori sau profesionişti, deopotrivă.

I. Încheierea unui contract (particular) de consum

6. Pentru ca regulile speciale de drept internaţional privat european de protecţie a consumatorilor să intervină, este necesar să se fi încheiat efectiv un contract, ale cărui părţi sunt un consumator şi un profesionist. Fiecare dintre cele trei concepte va fi analizat pe rând, punctând aspectele definitorii esenţiale şi eventualele probleme generate de mediul electronic.

7. A. Consumatorul − noţiune autonomă. Beneficiarul regulilor speciale este consumatorul, o persoană fizică ce încheie un contract într-un scop care poate fi considerat ca neavând legătură cu activitatea sa profesională^[15]. Având în vedere nevoia interpretării coerente a regulamentelor europene de drept internaţional privat, noţiunea de consumator primeşte o interpretare autonomă (oricare ar fi soluţiile existente în materie în legislaţiile statelor membre)^[16] şi cu aceeaşi semnificaţie, independent de domeniul în care se ridică problema (competenţă jurisdicţională sau conflicte de legi)^[17]. Astfel, indicaţiile Curţii de Justiţie a UE, oferite în interpretarea Regulamentului Bruxelles I (bis) sau a Convenţiei de la Bruxelles din 1968 privitoare la competenţa jurisdicţională, sunt pertinente şi pentru interpretarea noţiunii de consumator în contextul Regulamentului Roma I^[18].

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.