Art 28 Organe ale administraţiei publice pentru protecţia consumatorilor | Ordonanţă 21/1992
Acesta este un fragment din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Organe ale administraţiei publice pentru protecţia consumatorilor -
Art. 28.
-
(1) Atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi relaţiile dintre aceasta şi alte organisme competente în domeniu se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului.
(2) Guvernul va stabili reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor pentru organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi, respectiv, pentru unele servicii publice ale ministerelor şi altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, organizate în judeţe şi în municipiul Bucureşti.
(3) Guvernul va stabili, prin hotărâri, reglementări-cadru în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv reglementări privind modul de constituire, repartizare şi utilizare a unui fond de stimulare a personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Acesta este un fragment din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4) Taxele care se percep de către serviciile sau organele administraţiei publice, cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, se stabilesc conform legii, iar tarifele pentru încercările efectuate în laboratoare proprii, subordonate sau agreate, conform actelor normative în vigoare.
Acesta este un fragment din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.