Publicitatea drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice, Editura Rosetti
de Radu Rizoiu

1. Caracterizare generală a noii reglementări

Noul Cod civil introduce pentru prima dată în dreptul român o reglementare generală a principiilor care guvernează publicitatea drepturilor, actelor şi faptelor juridice. Dispoziţiile art. 18-24 NCC se constituie într-un veritabil drept comun (M. Nicolae, Noul cod civil între dreptul comun şi dreptul privat comun, în A. Almăşan (ed.), In Honorem Corneliu Bîrsan, editura Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 83-112) al regulilor de publicitate. Publicitatea reprezintă un element (din ce în ce mai) important al protecţiei juridice a drepturilor subiective prin ordonarea intereselor concurente ale mai multor persoane.

De regulă, publicitatea prezintă o importanţă sporită în materia drepturilor absolute, adică a acelor drepturi a căror forţă juridică specifică rezidă tocmai în opozabilitatea lor erga omnes (Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediţia a VIII-a revăzută şi adăugită de M. Nicolae, P. Truşcă, editura Universul juridic, Bucureşti, 2003, p. 78). Astfel, drepturile personal-nepatrimoniale şi drepturile reale reprezintă domeniul predilect de manifestare a publicităţii. În aceste domenii, publicitatea a evoluat de la simplă cerinţă de opozabilitate până la o veritabilă condiţie de valabilitate a operaţiunii juridice. Dacă este să dăm doar două exemple: înregistrarea mărcilor [art. 4 alin. (1) Legea nr. 84/1998] şi intabularea drepturilor reale imobiliare [art. 885 NCC] ne oferă o sferă largă de aplicaţii practice. Publicitatea a „evadat” însă de ceva vreme din teritoriul (relativ) îngust al drepturilor reale pentru a „cuceri” zone din sfera drepturilor de creanţă, dând naştere chiar unei teorii care proclamă apariţia unei creanţe specifice - „creanţa opozabilitate” (P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat, editura Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 296).

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

În această varietate de aplicaţii practice, Capitolul IV al Titlului preliminar vine să aducă o ordine de mult aşteptată. În genere, publicitatea drepturilor este văzută ca o materie extrem de precisă, de tehnică (M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară, vol. I, Introducere în publicitatea imobiliară, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, editura Universul juridic, Bucureşti, 2011, p. 126-127; V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ediţia 2, editura C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 433-434) şi totuşi, îi lipsea un sistem general de principii. Tocmai de aceea şi tratările anterioare - cu notabile excepţii (M. Nicolae, Tratat de publicitate imobiliară, vol. I, Introducere în publicitatea imobiliară, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, editura Universul juridic, Bucureşti, 2011) - aveau în vedere fiecare formă de publicitate privită ut singuli, fără a realiza o încadrare într-un sistem general. Faţă de diversitatea formelor de publicitate, aceste dispoziţii nu pot oferi decât o reglementare extrem de generală, dar nu mai puţin utilă în înţelegerea mecanismelor care intervin în cazul publicităţii.

2. Drept intertemporal

În calitatea lor de drept comun în materia publicităţii, dispoziţiile art. 18-24 NCC completează toate reglementările speciale cu privire la diferite sisteme particulare de publicitate. Astfel, în temeiul art. 230 lit. (bb) LPA, principiile generale în materie de publicitate sunt inserate în toate aceste reglementări, iar orice principii anterioare contrare se consideră abrogate de la data de 1 octombrie 2011. Precizarea este extrem de importantă, de vreme ce unele reguli edictate de Noul Cod civil modifică percepţia comună cu privire la funcţionarea publicităţii. De exemplu, art. 24 NCC explicitează extrem de clar faptul că publicitatea presupune transparenţă faţă de terţi.

Tocmai de aceea, dispoziţiile de drept intertemporal în materia publicităţii se subsumează de regulă principiului aplicării imediate a legii noi (M. Nicolae,Contribuţii la studiul conflictului de legi în timp în materie civilă, editura Universul juridic, Bucureşti, 2013, p. 527-528). De exemplu, art. 104 alin. (2) LPA instituie regula aplicării mediate a legii noi în ceea ce priveşte publicitatea drepturilor reale de garanţie. Explicaţia rezidă în aceea că publicitatea presupune parcurgerea unor proceduri formale care nu ar mai fi disponibile după modificarea legii. În situaţiile în care vechile proceduri (şi registre) coexistă cu cele noi, norma revine la regula tempus regit actum şi îndreaptă către legea veche (în vigoare la momentul naşterii dreptului sau încheierii actului ori producerii faptului juridic) [art. 78 alin. (1) LPA].

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.