Oprirea substituţiilor fideicomisare graduale şi veşnice
de Ioana Nicolae

Ioana Nicolae

Este prof. univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov şi avocat definitiv în cadrul Baroului Braşov.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

1. Sediul materiei şi noţiunea substituţiei fideicomisare

Substituţiile fideicomisare îşi găsesc reglementarea în dispoziţiile art. 993-1000 C. civ. Potrivit art. 993 C. civ., "dispoziţia prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi să le transmită unui terţ, denumit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege". Aşadar, substituţia fideicomisară reprezintă o dispoziţie inserată într-o liberalitate (donaţie sau testament), prin care instituitul este însărcinat să administreze bunul sau bunurile obiect al liberalităţii şi să le transmită substituitului, desemnat de dispunător. Substituţia fideicomisară va produce efecte doar în ipoteza în care este permisă de lege.

Înainte de a analiza conţinutul substituţiei fideicomisare este de menţionat că acest termen derivă de la fiducia, ceea ce reprezintă încredere, bună-credinţă, lucru încredinţat cuiva spre păstrare, iar fideicomissum reprezintă ceea ce s-a încredinţat bunei-credinţe a cuiva⁽¹⁾. Fideicomisul era o dispoziţie cuprinsă într-un testament ori codicil, prin care gratificatul era rugat să transmită bunul primit mai departe unui al doilea gratificat⁽²⁾. Sau cum concluzionează autorul anterior menţionat, fideicomisul era o specie de legat precativ (instituitul este rugat să păstreze bunul sau bunurile, el nefiind obligat să o facă), informal şi simplificat, care conţinea rugămintea ca legatarul să conserve şi să transmită unei alte persoane bunul dobândit succesoral de la de cujus.

Potrivit art. 994 alin. (1) C. civ., "o liberalitatea poate fi grevată de o sarcină care constă în obligaţia instituitului, donatar sau legatar, de a administra bunurile care constituie obiectul liberalităţii şi de a le transmite, la decesul său, substituitului desemnat de dispunător". Astfel, în cazul substituţiei fideicomisare, permise potrivit art. 994 alin. (1) C. civ., dispunătorul face două liberalităţi având acelaşi obiect, gratificând prin donaţie sau legat o primă persoană denumită instituit, cu obligaţia ca la decesul acesteia, să le transmită unei alte persoane, desemnată tot de dispunător, denumită substituit. În general dispunătorul recurge la substituţia fideicomisară pentru a menţine bunurile în familie. Astfel, testatorul lasă copiilor săi anumite bunuri, cu obligaţia acestora de a le transmite la decesul lor, nepoţilor testatorului.

În ceea ce priveşte administrarea bunurilor altuia, sediul materiei se regăseşte în art. 792-857 C. civ. Administrarea bunului sau a bunurilor obiect al liberalităţii, presupune efectuarea de acte de conservare, precum şi orice alte acte utile pentru ca bunurile să poată fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite, aşa cum prevede art. 795 C. civ. De asemenea, potrivit art. 994 alin. (2) C. civ., "instituitului i se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din prezentul cod referitoare la fiduciar". Reglementarea fiduciei se regăseşte în art. 773-791 C. civ. Obligaţiile instituitului sunt următoarele: obligaţia de a da socoteală cu privire la administrare şi obligaţia de a răspunde pentru prejudiciile cauzate (atât cu privire la actele de administrare, cât şi cele de conservare). Instituitul are dreptul de a fi remunerat pentru activitatea sa.

În esenţă, substituţia fideicomisară reprezintă o liberalitate cuprinsă fie într-o donaţie, fie într-un testament, grevate de sarcina administrării bunului/bunurilor pe perioada vieţii instituitului (donator sau legatar), iar la data decesului instituitului bunul/bunurile, în tot sau în parte, vor reveni substituitului, persoană desemnată, asemenea instituitului, tot de către dispunător. Sau după cum a concluzionat un reputat teoretician al dreptului⁽³⁾, substituţia fideicomisară presupune două liberalităţi consecutive, succesive, având acelaşi obiect, dintre care prima este în folosul instituitului şi se execută în momentul încheierii contractului de donaţie, respectiv la decesul testatorului, după caz, iar cea de-a doua, în folosul substituitului, şi care se execută, în ambele ipoteze, la moartea instituitului.

Actualmente substituţia fideicomisară este permisă în anumite cazuri prevăzute de lege, spre deosebire de perioada de aplicare a C. civ. de la 1864, când aceasta era interzisă⁽⁴⁾. În vechiul Cod civil era permisă numai substituţia vulgară⁽⁵⁾. Şi în actualul Cod civil substituţia vulgară este permisă. Aşadar, remarcăm opţiunea actuală a legiuitorului de a-şi lărgi viziunea asupra substituţiilor fideicomisare, în sensul de a recunoaşte validitatea substituţiei fideicomisare simple. De asemenea, este de precizat că noţiunea de substituţie fideicomisară este perfect sinonimă cu cea de fideicomis⁽⁶⁾.

Potrivit art. 996 alin. (3) C. civ., "substituitul nu poate fi, la rândul său, supus obligaţiei de administrare şi de transmitere a bunurilor". Coroborând textul art. 994 alin. (1) C. civ. cu cel al art. 996 alin. (3) C. civ., rezultă că doar substituţia fideicomisară simplă sau unică este permisă, iar interdicţia instituită de art. 993 C. civ. vizează numai substituţiile fideicomisare graduale sau veşnice. Astfel, dispunătorul poate desemna doar un substituit, fiind interzisă desemnarea unui alt substituit, ulterior primului, după cum nu este permisă nici substituţia veşnică, prin care dispunătorul ar indica beneficiarii instituitului la infinit (spre exemplu, ar fi indicaţi ca beneficiari ai substituţiei descendenţii instituitului la infinit). Sau aşa cum s-a subliniat în doctrină⁽⁷⁾, este admisă doar substituţia fideicomisară simplă, fiind ilicite substituţiile fideicomisare graduale.

În ceea ce priveşte capacitatea părţilor substituţiei fideicomisare menţionăm faptul că potrivit art. 994 alin. (3) C. civ., "incapacităţile de a dispune se apreciază în raport cu dispunătorul, iar cele de a primi, în raport cu instituitul şi cu substituitul". Astfel, dispunătorul trebuie să aibă capacitatea de dispune prin liberalităţi la data la care îşi exprimă consimţământul [potrivit art. 987 alin. (2) C. civ., "condiţia capacităţii de a dispune prin liberalităţi trebuie îndeplinită la data la care dispunătorul îşi exprimă consimţământul"], iar instituitul trebuie să aibă capacitatea de a primi, la data donaţiei [potrivit art. 987 alin. (3) C. civ., "condiţia capacităţii de a primi o donaţie trebuie îndeplinită la data la care donatarul acceptă donaţia"] sau la data deschiderii moştenirii [potrivit art. 987 alin. (4) C. civ., "condiţia capacităţii de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii moştenirii testatorului"], după caz. Substituitul, la rândul său, trebuie să aibă capacitatea de a primi donaţia la data acceptării acesteia, sau de a primi legatul la data deschiderii moştenirii.

2. Condiţiile substituţiei fideicomisare

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

În continuare, vom analiza condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a opera substituţia fideicomisară, după cum urmează:

a) dispunătorul trebuie să facă două liberalităţi succesive (prin testament sau donaţie, după caz) care au acelaşi obiect sau, după cum s-a subliniat în doctrină⁽⁸⁾, o dublă liberalitate cu executare succesivă;

Aşadar, este necesar ca dispunătorul să facă două liberalităţi având acelaşi obiect, în favoarea a două persoane diferite, persoane desemnate de dispunător şi care să se execute succesiv. Astfel, o primă liberalitate priveşte pe instituit şi se execută la moartea dispunătorului, dacă ne referim la instituirea legatarului, sau la momentul încheierii contractului de donaţie, dacă liberalitatea a fost făcută pe calea unei donaţii. A doua liberalitate îl priveşte pe substituit şi se execută la moartea instituitului. Este de remarcat că primul act nu poate fi unul oneros, fiindcă un act oneros este incompatibil atât cu mecanismul substituţiei, cât şi cu sarcina născută în persoana instituitului⁽⁹⁾.

Subliniem faptul că atât instituitul, cât şi substituitul primesc obiectul liberalităţii de la dispunător. Acest aspect rezultă explicit din prevederile art. 996 alin. (2) C. civ., care arată că "substituitul dobândeşte bunurile ce constituie obiectul liberalităţii ca efect al voinţei dispunătorului".

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.