Specificitatea dialogului social în contextul actual
de Seceleanu Lidia

Dialogul este definit în DEX-ul limbii române ca fiind convorbirea între două sau mai multe persoane. Termenul derivă din latinescul dialogus. El este şi un procedeu literar specific genului dramatic, epic, fabulei ... Dreptul trebuie să fie şi el o artă, esenţa sintetizată de Celsus în celebra sa definiţie dată dreptului. Ulpian vorbeşte despre ştiinţa dreptului iar Celsus despre arta dreptului. Dialogul în genere, în viaţă, precum şi în dreptul muncii este ştiinţă şi artă.

Felul în care dialogul se realizează depinde de o multitudine de factori între care şi politicul are un rol major. La nivel internaţional, OIM a adoptat convenţii referitoare la dialogul social:

- Convenţia 87/1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical⁽¹⁾;

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

- Convenţia 98/1949 privind dreptul la organizare şi negociere colectivă - Convenţia 144/1976 privitoare la consultări tripartite destinate să promoveze aplicarea normelor internaţionale ale muncii⁽²⁾;

- Convenţia 150/1978 privind administraţia muncii (care obligă statul român să asigure mecanisme pentru consultarea, cooperarea şi negocierea dintre autorităţi publice şi organizaţii sindicale şi patronale)⁽³⁾;

- Convenţia 154/1981 şi recomandarea 163/1981 privind promovarea negocierii colective⁽⁴⁾;

La nivel european, dialogul social întregeşte dialogul la scară naţională şi se defineşte ca fiind "discuţiile, consultările, negocierile şi acţiunile, purtate între reprezentanţii celor două părţi clasice ale lumii muncii: organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale constituite la nivel European⁽⁵⁾. Dialogul face parte din politica socială a UE"⁽⁶⁾.

Organismele europene cu rol major în promovarea dialogului sunt CESE (Comitetul Economic şi Social European, constituit prin tratatul de la Roma), CES (confederaţia europeană a sindicatelor, creat în 1973, care încearcă o sinteză a mişcării sindicale europene) şi CESI (Confederaţia Europeană a Sindicatelor Independente), iar ca organizaţii patronale la nivel european sunt: UNICE (Uniunea Industriaşilor din Comunitatea Europeană), CEEP centrul European al întreprinderilor publice, Uniunea Europeană a artizanilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii (UEAPME) creată în 1979.

Pe plan naţional în ceea ce priveşte dialogul şi ca o expresie a monismului în materia dreptului muncii a fost promulgată Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social.

La nivel naţional organismele tripartite de dialog sunt consultative şi de cogestiune. Cele consultative sunt: CES (Consiliul Economic şi Social înfiinţat prin Legea nr. 248/2013), Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social (un nou organism tripartit creat prin Legea nr. 62/2011) şi Comisiile de Dialog Social (art. 216 C. mun. şi H.G. nr. 369/2009).

Organismele de cogestiune sunt: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale etc. Toate aceste organisme sunt structurate la nivelul central şi teritorial în comisii de dialog social. Ele au competenţe şi atribuţii în scopul unei mai bune realizări a dialogului.

După cum se vede, la nivel legislativ şi conceptual totul este foarte bine pus la punct, ceea ce în realitatea faptică este mai trist este felul cum dialogul este promovat în mod concret. Se vorbeşte mult despre concept, dar se realizează puţin. Se cunosc bine mecanismele, însă eficienţa şi realitatea practică este departe de a fi mulţumitoare. Dovadă o reprezintă manifestaţiile din stradă. Chiar şi greva ca formă extremă de dialog social poate fi evitată dacă etapele primare ale realizării dialogului ar fi împlinite.

Adesea în cadrul acestor organisme ceea ce interesează factorul uman este remuneraţia, suplimentele de venituri şi mai puţin împlinirea obiectivelor, dezideratelor de pace şi eficienţă socială.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Se poate vorbi prea puţin de o conştiinţă altruistă şi cu adevărat bine intenţionată în realizarea păcii prin armonizarea intereselor celor trei actori (reprezentanţi sindicate, patronat, stat) implicaţi în realizarea dialogului din domeniul relaţiilor de muncă.

Sindicatele se prezintă ca nişte parteneri bolnavi care sunt căraţi în spate de o autoritate de stat covârşită de un interes politic adesea lipsit de obiectivitate iar patronatele ca nişte organisme teoretic apolitice şi decepţionate de un context socio-politic nefavorabil.

În toată această ecuaţie din păcate lipseşte adesea respectul şi altruismul (poate chiar şi toleranţa constructivă) dintre parteneri, valori absolut necesare binelui social.

Munca, formă de realizare a demnităţii fiecăruia dintre noi se obiectivează prin realizarea dialogului, menit să preîntâmpine conflictele. Pentru acest motiv, însăşi legea fundamentală a statului garantează în art. 41 alin. (5) dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective.

Dialogul social (cu obiectivul său de pace, dar şi de protecţie a angajaţilor) constituie expresia realităţii că dreptul muncii este un drept eminamente la viaţă şi demnitate al salariaţilor/angajaţilor, care se diferenţiază de dreptul civil, "dreptul egalitarist"⁽⁷⁾. Astfel cum s-a arătat în doctrina, munca a fost definită ca fiind "activitatea umană conştientă şi specifică - manuală şi/sau intelectuală - prin care oamenii îşi utilizează forţa de muncă, de regulă, în scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuinţelor lor"⁽⁸⁾.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.