Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor (I)
de Seucan Andreea-Paula

I. Consideraţii generale

Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, consacră principiul transmiterii dreptului de autor, dar face distincţie între natura nepatrimonială şi cea patrimonială a acestuia. Astfel, este permisă transmiterea prin acte juridice între vii numai a drepturilor patrimoniale, în materia drepturilor morale fiind acceptată numai o transmitere mortis causa cu caracter limitat.

Capitolul VII din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, reglementează tipurile de contracte prin care autorul sau titularul dreptului de autor poate transmite drepturile sale patrimoniale: contractul de cesiune ca drept comun în materie, contractul de editare, contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală şi contractul de închiriere.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

II. Contractul de cesiune pură şi simplă

2.1. Caracterele juridice

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este un contract numit, fiind reglementat expres de Capitolul VII, Secţiunea I din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată. Cesiunea în materia dreptului de autor reprezintă un mod de transmitere a drepturilor patrimoniale de autor.

În funcţie de criteriul întinderii drepturilor transmise, contractul de cesiune poate fi exclusiv sau neexclusiv.

În primul caz, titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalităţile, pe termenul şi pentru teritoriul convenite cu cesionarul şi nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane [art. 39 alin. (4)].

În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuşi opera şi poate transmite dreptul şi altor persoane [art. 39 alin. (5)]. De altfel, regula în materie o reprezintă cesiunea neexclusivă (caracterul exclusiv trebuie să fie expres prevăzut în contract).

Considerăm că în situaţia unei cesiuni neexclusive ne aflăm în prezenţa transmiterii numai a autorizării în vederea exercitării dreptului de utilizare de la cedent către cesionar, nu şi a dreptului în sine [după cum reiese din dispoziţiile art. 39 alin. (5)], în condiţiile în care dreptul care se naşte în patrimoniul cesionarului este limitat (de exemplu, legea prevede obligativitatea existenţei consimţământului expres din partea cedentului, în situaţia în care cesionarul neexclusiv doreşte să cedeze dreptul unei alte persoane [art. 39 alin. (6)]. De asemenea, cesionarul neexclusiv nu poate să introducă o acţiune în contrafacere, aceasta fiind apreciată de către doctrină drept consecinţa majoră a împărţirii cesiunii în exclusivă şi neexclusivă⁽¹⁾.

De altfel, apreciem că noţiunea de "cesiune neexclusivă", ca formulare, este inadecvată, deoarece esenţa unei cesiuni o reprezintă transmiterea unui drept.

În acest caz, reglementat în art. 39 alin. (5) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, nu are loc o transmitere propriu-zisă a dreptului, întrucât astfel ar exista doi titulari simultani ai aceluiaşi drept (cedentul nu-şi pierde dreptul prin cesiune).

Apreciem că noţiunea corectă ce trebuie folosită este aceea de "licenţă"⁽²⁾, definită în doctrina franceză drept autorizarea pe care o acordă titularul dreptului de autor unui utilizator în vederea îndeplinirii anumitor acte de exploatare⁽³⁾. În doctrina franceză se face distincţie între contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor şi contractul de licenţă. Astfel, se consideră că în cazul unui contract de licenţă dispoziţiile Codului de proprietate intelectuală francez nu sunt aplicabile, deoarece autorul îşi conservă drepturile în integralitatea lor, renunţând numai la un drept de folosinţă, în condiţiile în care transmiterea drepturilor autorului reprezintă esenţa unui contract de cesiune. Din această interpretare rezultă că un contract de licenţă nu este supus unor condiţii de formă, poate avea caracter general şi poate cuprinde toate modurile de exploatare cunoscute sau necunoscute, fără o limitare în timp sau în spaţiu. În literatura română de specialitate se face referire la noţiunea de "licenţă" cu sensul de "concesiune"⁽⁴⁾, fiind vorba despre transmiterea unui drept personal. Considerăm că există un anumit grad de asemănare între noţiunile de licenţă şi concesiune, în speţă fiind vorba despre transmiterea unui drept de folosinţă în vederea exploatării unui bun, însă există o diferenţă fundamentală între cele două instituţii, una referindu-se la bunurile asupra cărora există un drept de proprietate publică (concesiunea⁽⁵⁾) şi cealaltă la operele care fac obiectul dreptului de autor (licenţa ca parte a dreptului de autor). Apreciem că, în acest caz nu este permisă o interpretare prin analogie.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

În comparaţie cu noţiunea de "cesiune" prevăzută de dreptul comun (dreptul civil), cesiunea exclusivă din dreptul de autor are o particularitate datorată caracterului incorporal al operelor, şi anume caracterul teritorial⁽⁶⁾. Astfel, există posibilitatea încheierii mai multor contracte de cesiune exclusivă având acelaşi obiect, care însă îşi produc efectele pe teritorii distincte.

Spre deosebire de legislaţia română, Codul de proprietate intelectuală francez foloseşte noţiunile de cesiune totală şi parţială (art. L.131-4⁽⁷⁾). Codul defineşte expres în art. L.131-7 numai cesiunea parţială, care reprezintă substituirea autorului de către altă persoană, în scopul exercitării drepturilor cedate, în condiţiile, limitele şi pentru durata prevăzute în contract, noul titular fiind obligat să răspundă pentru modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile.

Deşi criteriul care stă la baza clasificării în cele două legislaţii este acelaşi, există, totuşi, o diferenţă în ceea ce priveşte efectele juridice produse. Astfel, în timp ce în cazul cesiunii neexclusive cedentul rămâne în continuare titularul dreptului cedat, bucurându-se de toate atributele acestui drept, în situaţia cesiunii parţiale cedentul este substituit de către noul titular în scopul exercitării drepturilor cedate, pe durata existenţei contractului.

Contractul de cesiune este un contract cu titlu oneros, prin care se procură un folos de natură patrimonială pentru fiecare parte a contractului: remuneraţia pentru cedent şi câştigul realizat de cesionar din utilizarea operei.

Trebuie menţionat, însă, faptul că acest contract poate fi şi cu titlu gratuit, în situaţia în care cedentul renunţă la remuneraţia sa, folosul patrimonial procurat fiind exclusiv în favoarea cesionarului.

Această interpretare decurge din cuprinsul art. 41 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, care prevede clauzele exprese pe care un contract de cesiune trebuie să le conţină pentru a fi valabil încheiat: drepturile patrimoniale transmise, modalităţile de utilizare a acestora, durata şi întinderea cesiunii, remuneraţia titularului dreptului de autor, precum şi din conţinutul art. 43 alin. (1) care prevede, ca regulă, acordul părţilor ca mod de stabilire a cuantumului remuneraţiei.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.