Unele consideraţii privind cercetarea disciplinară a funcţionarilor publici
de Trailescu Alin

Introducere

Răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici îşi are izvorul în dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 188/1999⁽¹⁾ privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora "încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora".

În prezentul studiu, nu ne propunem o analiză completă a răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici, ci ne vom referi doar la anumite aspecte legate de competenţa şi sesizarea comisiilor de disciplină, administrarea probelor pentru aflarea adevărului, aplicarea sancţiunilor disciplinare şi contestarea acestora, sens în care ne vom raporta la prevederile Legii nr. 188/1999, în aplicarea şi detalierea cărora a fost adoptată H.G. nr. 1344/2007⁽²⁾ privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi la jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

1. Competenţa comisiilor de disciplină şi sesizarea acestora

Cercetarea disciplinară a funcţionarilor publici - ca etapă prealabilă aplicării sancţiunilor disciplinare - este reglementată, în mod amănunţit, de H.G. nr. 1344/2007, potrivit căreia competenţa de efectuare a cercetării disciplinare aparţine, de regulă, comisiei de disciplină din cadrul autorităţii sau instituţiei publice unde este numit funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară.

Prin excepţie, în cazul funcţionarilor publici numiţi prin act administrativ al autorităţii sau instituţiei publice ierarhic superioare (cum ar fi, spre pildă, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor), comisia de disciplină competentă să desfăşoare procedura disciplinară este cea constituită în cadrul autorităţii sau instituţiei publice superioare. Dacă numirea în funcţia publică se face prin act administrativ al conducătorului altei autorităţi sau instituţii publice decât cea ierarhic superioară, comisia de disciplină competentă să desfăşoare procedura disciplinară este cea constituită în cadrul autorităţii sau instituţiei publice al cărei conducător emite actul administrativ de numire în funcţia publică.

Este de precizat că în situaţia în care, la data sesizării abaterii disciplinare, funcţionarul public este transferat la altă autoritate sau instituţie publică, competenţa de efectuare a cercetării disciplinare aparţine comisiei de disciplină din cadrul autorităţii publice unde era numit funcţionarul public la data săvârşirii abaterii disciplinare sau, în cazul funcţionarului public numit prin act administrativ al autorităţii sau instituţiei publice superioare, comisiei de disciplină din cadrul autorităţii sau instituţiei publice ierarhic superioare care ar fi desfăşurat cercetarea disciplinară dacă n-ar fi intervenit transferul funcţionarului public.

Comisia de disciplină procedează la cercetarea disciplinară a funcţionarului public numai dacă i-a fost adresată în acest sens o sesizare, întocmită cu respectarea cerinţelor⁽³⁾ prevăzute de lege. În situaţia în care i se adresează mai multe sesizări cu acelaşi obiect şi împotriva aceluiaşi funcţionar public, comisia de disciplină le va conexa şi le va soluţiona prin acelaşi raport⁽⁴⁾.

Comisia de disciplină poate fi sesizată de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public⁽⁵⁾, dar şi de funcţionarii publici⁽⁶⁾ care au luat cunoştinţă, în exerciţiul funcţiei lor, de săvârşirea vreunei abateri disciplinare.

Deşi legea nu prevede expres, comisia de disciplină se poate sesiza şi din oficiu ori de câte ori ia cunoştinţă de existenţa vreunor abateri disciplinare, putând demara cercetarea disciplinară a funcţionarilor publici în vederea sancţionării lor disciplinare.

Cu privire la termenul de sesizare a comisiei de disciplină, art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007 prevede că "sesizarea se depune⁽⁷⁾ în termen de maximum 1 an şi 6 luni de la data săvârşirii abaterii disciplinare". În continuare, art. 29 alin. (2) lit. a) din acest act normativ prevede că "Sesizarea se clasează, întocmindu-se în acest sens un raport, dacă sesizarea nu a fost depusă în termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ", adică în termen de 1 an şi 6 luni de la data săvârşirii abaterii disciplinare.

Apreciem că aceste din urmă reglementări ale H.G. nr. 1344/2007 contravin prevederilor art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora "Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare"⁽⁸⁾ . Probabil că intenţia legiuitorului, prin edictarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007, a fost să asigure comisiei de disciplină un termen de minim 6 luni pentru efectuarea cercetării disciplinare. Cu toate acestea, nu se poate accepta soluţia de clasare a sesizării pentru simplul motiv că sesizarea nu a fost înregistrată la comisia de disciplină în termen de 1 an şi 6 luni de la data săvârşii abaterii disciplinare în situaţia în care, spre pildă, abaterea disciplinară a fost descoperită ulterior expirării acestui termen, dar în cadrul termenului de 2 ani de la data săvârşii abaterii în care, potrivit legii, pot fi aplicate sancţiunile disciplinare. Astfel, opinăm că, de lege ferenda, se impune abrogarea lit. a) din alin. (2) al art. 29 susmenţionat, urmând ca termenul de 1 an şi 6 luni prevăzut de art. 28 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007 (pentru sesizarea comisiei de disciplină) să aibă natura unui termen de recomandare. Pentru a asigura însă un timp suficient comisiei de disciplină pentru efectuarea cercetării disciplinare în condiţii de legalitate, apreciem că s-ar impune şi reformularea art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, sens în care propunem următorul conţinut al acestui articol de lege: "sancţiunile disciplinare pot fi aplicate în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină, sub condiţia ca sesizarea să fie depusă în termen de cel mult 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare".

2. Administrarea probelor pentru aflarea adevărului

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Dacă este sesizată cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare, comisia de disciplină procedează, într-o primă etapă, la convocarea⁽⁹⁾ persoanei care a făcut sesizarea, precum şi a funcţionarului public acuzat de săvârşirea abaterii disciplinare în vederea audierii⁽¹⁰⁾ acestor persoane. Lipsa⁽¹¹⁾ nejustificată de la audieri nu împiedică însă efectuarea cercetării disciplinare.

În a doua etapă, comisia de disciplină administrează probele solicitate de persoanele interesate, sub condiţia ca acestea să servească la aflarea adevărului şi să se circumscrie obiectului sesizării, nefiind, deci, posibil ca cercetarea disciplinară a funcţionarului public să fie extinsă şi la alte fapte care nu fac obiectul sesizării⁽¹²⁾.

Probele pot fi solicitate de persoanele interesate, după caz, prin intermediul sesizării, prin întâmpinare⁽¹³⁾ sau printr-o cerere adresată comisiei de disciplină la momentul audierii⁽¹⁴⁾ sau ulterior acestui moment, în cadrul termenului stabilit de comisia de disciplină⁽¹⁵⁾.

În acelaşi timp, şi comisia de disciplină trebuie să se implice activ în rezolvarea sesizării, sens în care trebuie să administreze orice probe pe care le consideră utile pentru aflarea adevărului⁽¹⁶⁾.

* Articol publicat în revista Analele Universităţii de Vest din Timişoara, Seria Drept, nr. 2/2014.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.