Clauza de preciput (I)
de Popa Ioan

PRELIMINARII

Clauza de preciput, ca instituţie, şi nu ca denumire, nu reprezintă o noutate absolută, nici pentru dreptul civil român şi cu atât mai puţin pentru cel francez (sursa de inspiraţie a celui român) sau cel al altor sisteme de drept continental sau nu. Această clauză a fost mijlocul juridic prin care se realiza instituirea contractuală de moştenitori, aceleaşi efecte producându-se şi astăzi, aşa cum vom încerca să prezentăm în cele ce urmează.

Instituirea contractuală este cunoscută încă din epoca romană⁽¹⁾. În vechiul drept francez, în special în dreptul cutumiar, deşi se afirmă că "instituirea de moştenitor nu are loc", în mod paradoxal, prin contractele de căsătorie erau permise orice fel de acorduri. De fapt, istoriceşte vorbind, aceste contracte au precedat şi au creat pe cale cutumiară viitoarele contracte de căsătorie⁽²⁾. Instituirea contractuală era "o asigurare irevocabilă de a moşteni", conform afirmaţiilor lui Dunod de Charnage⁽³⁾, întrucât titlul de moştenitor era irevocabil dobândit, în timp ce emolumentul succesoral era doar susceptibil de a fi dobândit la data decesului lui de cuius. Preciputul avea o natură mixtă, astfel încât, potrivit afirmaţiilor lui Domat, era un contract de donaţie din punctul de vedere al irevocabilităţii, dar era şi un mod de a succede în ceea ce priveşte deschiderea clauzei şi modul de transmitere a bunurilor⁽⁴⁾. Pentru Furgole, era o instituţie "amfibie" sui-generis⁽⁵⁾.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

În Sudul Franţei, instituirea contractuală era considerată o donaţie cumulativă de bunuri prezente şi viitoare, care era descompusă în două donaţii juxtapuse: o donaţie de bunuri prezente care era definitivă şi pentru bunurile viitoare. Se aprecia că donatarul avea dreptul de a le accepta sau de a le refuza în momentul deschiderii succesiunii. Dacă donatarul opta pentru refuz, el conserva bunurile prezente şi datoriile prezente, dar nu trebuia să preia bunurile dobândite după încheierea contractului şi nici să suporte datoriile aferente acestora⁽⁶⁾.

Reglementată în premieră pentru peisajul juridic românesc (ca denumire), clauza de preciput a stârnit controverse chiar înaintea aplicării ei în concret, controverse care au avut ca principal obiectiv stabilirea naturii ei juridice şi, în funcţie de aceasta, conturarea regimului juridic aplicabil.

Instituţia în sine, şi nu sub denumirea preluată de Codul civil român din Codul civil francez - clauza de preciput -, nu este nouă. Codul civil anterior consacra prin art. 932-935 donaţiunile făcute soţilor prin contractul de maritagiu⁽⁷⁾ . Astfel, Matei Cantacuzino aprecia că, "în cazul când acesta (donatarul) supravieţuieşte, el are în puterea contractului un drept câştigat la moştenirea (universală sau pentru o fracţiune) donatorului, drept analog cu rezerva ereditară şi care constă în aceea că donatorul nu mai poate în mod valabil dispune de bunurile sale, cu titlu gratuit, decât în limita bunurilor de care el şi-ar fi rezervat facultatea de a dispune prin o clauză expresă din contractul de căsătorie".

Este deci o instituire "de succesor universal sau cu titlu universal făcută prin contract, ceea ce explică denumirea de instituţie contractuală" şi, din acest punct de vedere, "constituie o însemnată derogaţie de la principiul care prohibă pactele referitoare la o succesiune nedeschisă"⁽⁸⁾.

1. REGLEMENTARE

Clauza de preciput este prevăzută de art. 333 C. civ., în cadrul Titlului II al Cărţii a II-a, intitulat "Căsătoria", Capitolul VI, "Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor", Secţiunea 1, "Dispoziţii comune", Subsecţiunea a 4-a, "Alegerea regimului matrimonial".

Mai exact "locul geometric" al clauzei de preciput se regăseşte în convenţia matrimonială prin care viitorii soţi sau soţii în timpul căsătoriei aleg regimul comunităţii convenţionale, concluzie ce se desprinde prin coroborarea art. 333 şi art. 367 lit. d) C. civ.

Textul art. 333 C. civ., obiect al prezentei analize, prevede că:

"(1) Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei.

(2) Clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile art. 1.096 alin. (1) şi (2).

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

(3) Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunităţii, bunurile ce fac obiectul clauzei.

(4) Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător ori când aceştia au decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni.

(5) Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent".

Textul aferent clauzei de preciput, mai sus evocat, este de inspiraţie franceză. Regăsim un text asemănător în Codul civil francez, art. 1.515-1.519⁽⁹⁾ .

Aşa fiind, în succinta analiză consacrată clauzei de preciput vom avea în vedere în primul rând doctrina şi jurisprudenţa franceză, dar şi câteva titluri de referinţă din doctrina românească.

Preciputul, având etimologie îndoielnică⁽¹⁰⁾, este definit, conform Vocabularului juridic Henri Capitant⁽¹¹⁾, ca fiind un "avantaj matrimonial conferit prin contract de căsătorie sau convenţie modificativă către soţul supravieţuitor, constând, pentru beneficiul său, în dreptul de a prelua, înainte de orice partaj, din masa comună, după disoluţia comunităţii, un bun determinat sau o sumă de bani".

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.