Contenciosul protecţiei internaţionale în Franţa şi România: raţiunea unei jurisdicţii specializate (partea a II-a)
de Adelina-Maria Tudurachi

Adelina-Maria Tudurachi

Este auditor de justiţie la Institutul National al Magistraturii.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

II. Jurisdicţia contenciosului dreptului de azil/protecţiei internaţionale - o alegere a statelor membre

(a) Nevoia actuală a unei abordări judiciare specializate în cadrul procedurilor contencioase de azil

Fenomenul migrator este fără îndoială influenţat de dinamica scenei internaţionale. Astfel, este evident că episoadele recente de instabilitate, conflictele interne ori interetatice tot mai numeroase, au zdruncinat climatul aparent paşnic ori mai puţin tensionat, prefigurat după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pe de o parte, conflictele declanşate în interiorul statului nu au rămas fără ecou, atât la nivel individual, cât şi la nivelul comunităţii internaţionale. Tocmai această împrejurare este relevată, de pildă, de ajungerea la putere a Talibanilor în Afganistan, în august 2021. Departe de a avea doar o conotaţie politică manifestă, inerentă ideologiei acestei mişcări⁽¹⁾, momentul menţionat a generat de asemenea modificări vizibile în societate, pornind de la presiunea exercitată asupra judecătorilor naţionali în interpretarea sharia, până la limitarea libertăţii presei şi încălcările drepturilor femeilor⁽²⁾. Toate aceste schimbări s-au răsfrâns asupra economiei ţării şi calităţii vieţii cetăţenilor, de unde se conturează dorinţa, mai degrabă necesitatea de a părăsi statul de origine.

Pe de altă parte, conflictele internaţionale sunt încă prezente în pofida respingerii lor ferme după experienţele secolului al XX-lea. Astfel, războiul internaţional s-a localizat din nou pe continentul european începând cu data de 24 februarie 2022 şi a afectat societatea deja bulversată de lupta împotriva pandemiei de coronavirus care a încetinit pentru o perioadă considerabilă ritmul vieţii cotidiene. Aflat în derulare în proximitatea spaţiului UE, acest conflict imprimă neliniştea statelor din apropierea câmpului de luptă şi suscită vigilenţa comunităţii internaţionale. Cu o etiologie complexă⁽³⁾ şi o natură aproape mixtă⁽⁴⁾, conflictul menţionat are un impact considerabil asupra vieţii civililor. Potrivit datelor ONU, până în iunie 2023, războiul a cauzat moartea a aproape 9000 de persoane, din care peste 1.500 de copii, şi 1500 de răniţi⁽⁵⁾. Aceste cifre sunt în creştere: în septembrie 2023, HCR a confirmat cel puţin 9614 civili morţi, din care 554 de copii şi 17.535 răniţi, din care 1.180 de copii⁽⁶⁾. La aceste cifre se adaugă "catastrofa umanitară, economică şi de mediu"⁽⁷⁾ recentă a barajului Kakhovka ce a cauzat o penurie de apă pentru aproximativ 700.000 persoane⁽⁸⁾. Toate aceste aspecte confirmă constatarea ONU cu privire la slăbirea securităţii internaţionale⁽⁹⁾.

Aceste observaţii reafirmă importanţa controlului frontierelor mai ales în contextul actual în care dinamica migraţiei a crescut şi, implicit, potenţialele ameninţări. Faţă de eterogenitatea cauzelor care au determinat abandonarea ţării de origine, este limpede că persoanele strămutate diferă considerabil şi în ceea ce priveşte nivelul de vulnerabilitate. Pentru a decela riscurile, revine statelor membre suverane să concilieze interesele aflate în joc, şi anume protecţia indivizilor dezrădăcinaţi şi menţinerea unui climat de dezvoltare paşnică a ţării destinaţie.

În ceea ce priveşte natura juridică a actelor statului-gazdă, ale cărui frontiere sunt vizate de fluxul migrator, se observă că este aplicabilă, mutatis mutandis, distincţia din dreptul diplomatic, dintre acta jure imperii şi acta jure gestionis⁽¹⁰⁾. Cu alte cuvinte, decizia statului de a nu găzdui o anumită persoană pe teritoriul său constituie o manifestare a suveranităţii sale, iar în cadrul contenciosului protecţiei internaţionale, se constată că părţile litigante sunt solicitantul de azil, nemulţumit de modul de soluţionare a cererii sale şi statul, prin intermediul agenţiei administrative specializate, ca titular al dreptului de acorda acest tip de protecţie⁽¹¹⁾. Faţă de raportul de forţe şi caracterul suveran al dreptului de a conferi protecţia internaţională, raportul juridic astfel creionat apare ca fiind de drept public.

(b) Europa cu mai multe viteze în materia dreptului de azil

În ciuda universalităţii contextului geopolitic actual, ameninţările asupra frontierelor nu au toate aceeaşi intensitate, aşa încât există inegalităţi inerente, mai ales în funcţie de poziţia geografică a statelor de primire a fluxurilor migratorii.

Faptul că statele UE nu acţionează în condiţii identice în privinţa recepţionării migranţilor şi, implicit, a soluţionării cererilor lor de protecţie internaţională este deja bine cunoscut. Discrepanţa amintită a fost pusă în evidenţă de "criza migratorie"⁽¹²⁾din 2015⁽¹³⁾. În realitate, obiectiv vorbind, unele ţări sunt mult mai expuse la fluxurile migratorii decât altele şi devin prima ţară de intrare a solicitanţilor de azil, precum şi ţara de depunere a cererii lor, conform regulilor prevăzute de Regulamentul Dublin III. Acesta este, de pildă, cazul Greciei ori Italiei.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Potrivit datelor Eurostat⁽¹⁴⁾, în 2022, UE s-a confruntat cu un nivel ridicat de primi solicitanţi de azil⁽¹⁵⁾, i.e. 881.220 persoane. Aproximativ 40% din totalul solicitanţilor au naţionalitatea unor state precum Siria, Afganistan, Venezuela sau Turcia. De fapt, Siria rămâne în vârful ierarhiei cu 131.970 solicitanţi de azil în 2022. Prin comparaţie, creşterea numărului de solicitări de azil depuse de cetăţeni ucraineni a devenit vizibilă în urma începutului războiului, rezultând 24.720 solicitări în 2022 şi ocupând poziţia 11 în ierarhie. Dintr-o perspectivă globală, se observă că fluxurile migratori cele mai notabile provin de pe continentul african, deşi datele statistice arată o oarecare eterogenitate, întrucât şi state din Asia, America de Sud sau Europa apar de asemenea în clasament.

Pe cale terestră, maritimă sau aeriană, migranţii în fugă continuă să traverseze graniţele continentului european, fizice sau informatice⁽¹⁶⁾. Impactul concret este evidenţiat tot de cifrele concrete. Astfel, Franţa se situează pe locul al doilea în ierarhia europeană cu 137.510 persoane (15,6%) în timp ce România se află la mijlocul acestui clasament cu 12.355 persoane (1,2%). În cazul Franţei, statele de origine cele mai reprezentate sunt Afganistan, Bangladesh, Turcia, Georgia şi Congo. În România, naţionalităţile cele mai frecvente sunt cele din Ucraina, India, Bangladesh, Siria sau Pakistan.

Faţă de cartografia migratorie mai sus prezentată, este limpede că gestionarea fluxurilor migratorii şi, implicit, volumul de activitate pentru statele membre se configurează în mod distinct.

În materia dreptului de azil, se impune a sublinia că, în Franţa, contenciosul protecţiei internaţionale este de competenţa ordinii administrative, mai precis a jurisdicţiei administrative specializate, şi anume Curtea naţională a dreptului de azil (CNDA)⁽¹⁷⁾. Prin comparaţie, în România nu există distincţia specifică dreptului francez între ordinea judiciară şi ordinea administrativă⁽¹⁸⁾, iar în acest context, contenciosul dreptului de azil nu beneficiază de o jurisdicţie specializată, ci este de competenţa instanţelor nespecializate, de drept comun.

De aici rezultă şi diferenţele ce decurg din gradul de jurisdicţie. În Franţa, calea de atac exercitată de către solicitanţii de azil împotriva deciziilor OFPRA sunt soluţionate de CNDA⁽¹⁹⁾ şi un recurs în casaţie⁽²⁰⁾ împotriva acestei hotărâri iniţiale este posibil în faţa Consiliului de stat⁽²¹⁾. Cu titlu comparativ, în România, calea de atac deschisă solicitanţilor de azil este denumită "plângere" şi este soluţionată de judecătorie⁽²²⁾ în vreme ce recursul împotriva acestor hotărâri iniţiale intră în competenţa tribunalului⁽²³⁾.

Impactul concret al acestor mecanisme transpare prin raportare la datele statistice disponibile la nivel european. Acestea demonstrează că analiza primei instanţe nu coincide totdeauna cu soluţia finală⁽²⁴⁾. Astfel, în ceea ce priveşte soluţiile de primă instanţă în procedura de azil, UE a acordat statutul de refugiat unui număr de 142.905 persoane în 2022, din care 29.305 solicitări au fost soluţionate de Franţa în vreme ce doar 490 de România. Volumul de activitate al Franţei este de aproape 50 de ori mai mare decât cel al României. Referitor la protecţia subsidiară, la nivelul UE, în 2022 au fost emise 101.715 soluţii de primă instanţă, din care 6.235 în Franţa şi 535 în România; în acest caz, raportul franco-român este de 12 la 1. În fine, UE a înregistrat 321.960 solicitări respinse, din care 94.195 în Franţa şi 3.045 în România, cu un raport franco-român aproximativ de 31 la 1.

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.