Ordinea de prioritate în realizarea drepturilor personale, în contrast cu ordinea de producere a efectelor între contracte concurente. Cazul particular al înstrăinării cu rezerva proprietăţii
de Mihai David

Lector univ. dr. MIHAI DAVID

Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

L’ORDRE DE PRIORITÉ DANS LA RÉALISATION DES DROITS PERSONNELS, PAR OPPOSITION À L’ORDRE D’EFFICACITÉ ENTRE DES CONTRATS CONCURRENTS. LE CAS PARTICULIER DE L’ALIÉNATION AVEC RÉSERVE DE PROPRIÉTÉ

RÉSUMÉ

L’étude qui suit propose une analyse de l’ordre de priorité établi par la loi, en soulignant son rôle de complément à l’opposabilité du contrat. A côté d’observations génériques, nous étudierons, dans ce contexte, la publicité de la promesse de vente, du pacte d’option qui institue le droit de préemption, respectivement de la vente avec réserve de propriété. Nous tenterons ainsi de souligner que l’ordre de priorité peut aussi être directement associé aux créances (pas seulement au travers de sûretés réelles). Par ailleurs, nous montrerons que l’ordre de priorité ne se limite pas à résoudre le conflit entre créances concurrentes, pouvant intervenir également en amont, afin de trancher le conflit entre contrats concurrents.

Mots-clés: bonne foi; clause de réserve de propriété; connaissance effective; connaissance obligatoire; connaissance possible; droit de préemption; exclusivité légale; forclusion; opérations hypothécaires; opposabilité; ordre de priorité; possession de bonne foi; promesse de vente; rang.

THE ORDER OF PRIORITY IN EXERCISING THE PERSONAL RIGHTS, AS OPPOSED TO THE ORDER OF EFFECTIVENESS BETWEEN COMPETING CONTRACTS. THE PARTICULAR CASE OF ALIENATION WITH RESERVATION OF TITLE

ABSTRACT

The following study proposes an analysis of the order of priority established by the law, emphasising its role in supplementing the enforceability of the contract. In this context, in addition to general observations, we will look at the publicity of the promise to sell, the option pact establishing the right of pre-emption and the sale with reservation of title. We will thus try to emphasise that the order of priority can also be directly linked to claims (not only by means of security interests). Moreover, we will show that the order of priority is not limited to deciding on the exercise of competing claims, but may also operate upstream, to settle the conflict between competing contracts.

Keywords: good faith; reservation of title clause; actual knowledge; compulsory knowledge; possible knowledge; right of pre-emption; legal exclusivity; foreclosure; mortgage-like transactions; opposability; priority order; possession in good faith; promise of sale; rank.

Alăturarea regăsită în titlul studiului pe care îl propunem ar putea să surprindă. Într-adevăr, ordinea de prioritate (rangul) este, de regulă, asociată garanţiilor reale, nicidecum direct creanţelor. Cu atât mai puţin legitimă pare a fi asocierea ordinii de prioritate cu dreptul de proprietate: exclusivitatea caracteristică proprietăţii exclude orice perspectivă a coexistenţei unor drepturi de proprietate asupra aceluiaşi bun, între care să joace prioritatea.

Într-o primă tentativă de a ne justifica, devoalăm de pe acum intenţia de a face o distincţie clară între opozabilitatea actului juridic, pe de o parte, şi eventuala ordine de prioritate a drepturilor pe care le vehiculează, pe de altă parte. Vom încerca să argumentăm că, departe de a fi un mod de manifestare sau o consecinţă firească a opozabilităţii, prioritatea reprezintă un adjuvant, care confirmă limitele opozabilităţii atunci când în discuţie se găsesc situaţii juridice generate de contract şi aflate, inevitabil, sub semnul relativităţii.

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.

Observaţiile generale din deschiderea studiului nostru [I] se vor încerca a fi verificate mai apoi, cu ocazia cercetării relevanţei priorităţii în cazul preempţiunii [II.2], al promisiunii de vânzare [II.3] şi al vânzării cu rezerva proprietăţii [III]. Ipotezele propuse spre analiză nu au fost alese întâmplător. Ele se doresc a evidenţia raţiunea ordinii de prioritate, respectiv modul în care aceasta influenţează (şi) regimul proprietăţii. Vom avea în vedere cazurile în care transferul proprietăţii este mai mult sau mai puţin anticipat, prin încheierea de antecontracte sau prin inducerea defazajului între încheierea contractului translativ şi operarea efectivă a transferului de proprietate.

[I] Despre limitele opozabilităţii contractului, atunci când acesta nu are ca obiect transferul de drepturi reale^[1]

Pornim de la observaţia că opozabilitatea contractului protejează părţile împotriva faptelor materiale prin care terţii ar împiedica exercitarea drepturilor/executarea obligaţiilor contractuale. Tot opozabilitatea este cea care exclude orice posibilitate a terţilor de a dispune^[2] de drepturile dobândite în temeiul contractului. Această a doua consecinţă este dată, în realitate, de combinaţia dintre opozabilitatea actului generator al dreptului subiectiv şi efectul relativ (art. 1.280 C. civ.) al actului subsecvent.

Pe de altă parte însă, opozabilitatea nu îi împiedică pe terţi să dobândească alte drepturi, concurente cu drepturile generate de contractul respectiv. Înţelegem prin drepturi concurente orice drepturi a căror exercitare/realizare este incompatibilă cu sau cel puţin îngreunează exercitarea/realizarea drepturilor generate de contract ori lipsesc exerciţiul acestora de utilitate pentru titular.

În esenţă, opozabilitatea contractului [a] nu este în măsură să atragă ineficacitatea automată a contractelor ulterioare prin care s-ar urmări constituirea de drepturi concurente dreptului contractual preexistent şi, mai mult, opozabilitatea contractului [b] nu este în măsură să asigure în mod automat prioritatea drepturilor pe care le generează, în eventualul concurs cu drepturi născute din contracte ulterioare^[3].

În consecinţă, dacă debitorul este simultan ţinut de o obligaţie de a face (e.g., de a încheia un anumit contract) şi de o obligaţie de a nu face (e.g., de a nu încheia contractul respectiv), rămâne la latitudinea acestuia pe care va alege să o respecte: [a] indiferent de ordinea în care au fost asumate obligaţiile, niciunul dintre contracte nu este în măsură să limiteze posibilitatea terţului de a încheia cu debitorul un act juridic care vine în contradicţie cu obligaţia pe care contractul respectiv a generat-o. Totodată, [b] existenţa obligaţiei nu îl lipseşte pe debitor de puterea juridică de a încheia/a nu încheia un nou act juridic cu încălcarea acesteia^[4].

..........

În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.