(1)
Organul de executare silită coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(2)
Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 25 şi 26 revine organului de executare silită în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare silită competent, desemnat potrivit art. 30, după caz.
(3)
Organul de executare silită coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare silită în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 220.

Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(4)
Organele de executare silită sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenţă nominală, iau măsuri de executare silită şi comunică organului de executare silită coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(5)
Dacă organul de executare silită coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (4), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.
Acesta este un fragment din Codul de procedură fiscală din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni 1.
Vechea reglementare. Aceste prevederi corespund art. 137 VCPF, cu aceeaşi denumire marginală.
2.
Scopul reglementării. Prin acest articol se stabileşte competenţa şi procedura de executare silită în cazul debitorilor care răspund solidar pentru acoperirea creanţei fiscale.
3.
Competenţa. În cazul debitorilor solidari, competenţa efectuării silite este atribuită organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile, denumit "organ de executare silită coordonator". Prin excepţie, în cazul atragerii răspunderii solidare conform art. 25 şi art. 26 NCPF, coordonarea executării silite revine organului de executare silită care administrează debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă (pentru care s-a atras răspunderea solidară). [ Mai mult... ]
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat - cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni 1.

Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni - 2019
1. Vechea reglementare. Aceste prevederi corespund art. 137 VCPF, cu aceeaşi denumire marginală.
2. Scopul reglementării. Prin acest articol se stabileşte competenţa şi procedura de executare silită în cazul debitorilor care răspund solidar pentru acoperirea creanţei fiscale.
3. Competenţa. În cazul debitorilor solidari, competenţa efectuării silite este atribuită organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile, denumit „organ de executare silită coordonator”. Prin excepţie, în cazul atragerii răspunderii solidare conform art. 25 şi art. 26 NCPF, coordonarea executării silite revine organului de executare silită care administrează debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă (pentru care s-a atras răspunderea solidară). [ Mai mult... ]
Codul de procedură fiscală comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi instrucţiuni - 2021 1.
Vechea reglementare. Aceste prevederi corespund art. 137 VCPF, cu aceeaşi denumire marginală.
2.
Scopul reglementării. Prin acest articol se stabileşte competenţa şi procedura de executare silită în cazul debitorilor care răspund solidar pentru acoperirea creanţei fiscale.
3.
Competenţa. În cazul debitorilor solidari, competenţa efectuării silite este atribuită organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile, denumit "organ de executare silită coordonator". Prin excepţie, în cazul atragerii răspunderii solidare conform art. 25 şi art. 26 NCPF, coordonarea executării silite revine organului de executare silită care administrează debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă (pentru care s-a atras răspunderea solidară). [ Mai mult... ]
Codul de procedură fiscală. Comentariu pe articole 1.
Prevederile art. 222 C. proc. fisc. instituie reguli de competenţă în materie de executare silită în cazul solidarităţii fiscale. În fapt, este reglementată instituţia coordonării executării silite, în considerarea faptului că, în aplicarea măsurilor de executare silită pentru recuperarea creanţei fiscale datorate de mai mulţi debitori, ca urmare a aplicării regulilor generale de competenţă prevăzute la art. 30 C. proc. fisc., pot fi implicate mai multe organe fiscale. [ Mai mult... ]