Revista Romana de Drept Privat (Universul Juridic) nr. 1/2021
Probleme privind executarea silită împotriva moştenitorilor. O analiză critică a orientărilor jurisprudenţiale
de Marieta Avram, Cristian Samoilă
28 martie 2021În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Prof. univ. dr. MARIETA AVRAM
Cons. jur. CRISTIAN SAMOILĂ
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Motto: "Festina lente!"
(In memoriam Prof. univ. dr. Emil Molcuţ)
QUESTIONS SUR L’EXÉCUTION FORCÉE CONTRE LES HÉRITIERS. UNE ANALYSE CRITIQUE DES ORIENTATIONS JURISPRUDENTIELLES
RÉSUMÉ
En droit romain, les jurisconsultes parlaient du moment où le transfert du patrimoine du défunt se produit vers les personnes qui ont accepté l'héritage. À présent, la loi [l'art. 1.114 alinéa (1) du Code civil] établit que l'acceptation de l'héritage, qui peut se produire dans le délai d'exercice de l'option successorale, renforce le transfert qui a eu lieu de plein droit à la date du décès. Cependant, à la fois les dispositions de l'art. 1.136 du Code civil et les dispositions des articles 687 et 688 du Code de procédure civile donnent la possibilité à ceux qui invoquent des droits contre l'héritage de demander la désignation d'un curateur de la succession, qui aura le droit d'ester en justice (l'exécution forcée) au lieu de ceux qui, plus tard, acquerront la qualité d'héritiers du défunt. Si, en ce qui concerne la nomination du curateur de la succession par le notaire public, il n'est pas contesté le fait que, premièrement, il est nécessaire de formuler une demande pour l'ouverture de la procédure successorale notariale [l'art. 103 alinéa (1) et l'art. 104 alinéa (3) de la Loi des notaires publics et de l'activité notariale n°. 36/1995], dans la pratique judiciaire, la nomination du curateur spécial pour l'exécution a généré des interprétations différentes concernant le moment où cette procédure doit être suivie. La fonction de représentation accomplie par le curateur nommé conformément aux dispositions du Code civil ou, le cas échéant, du Code de procédure civile cesse à la date à laquelle au moins un successible a accepté l'héritage. En outre, le nouveau Code civil garde la distinction entre les héritiers de la saisine et ceux qui ne jouissent pas de saisine, l'institution de la saisine représentant, elle-même, l'objet de différentes interprétations. Cela n'est pas seulement une dispute de nature doctrinaire, parce que l'adoption d'un certain point de vue détermine des conséquences pratiques diamétralement opposées à celles découlant de l'adoption de l'opinion contraire. De ce fait, on peut affirmer, encore une fois, que l'application correcte des institutions de droit matériel représente le critère essentiel par rapport auquel on apprécie le niveau qualitatif d'une procédure civile. Cet essai propose une telle approche, le but étant que la procédure d'exécution se déploie légalement, le plus vite possible.
Mots-clés: exécution forcée; héritiers; saisine; curateur pour l'exécution; acceptation de l'héritage; débat de l'héritage.
ISSUES REGARDING THE ENFORCEMENT AGAINST HEIRS. A CRITICAL ANALYSIS OF THE JURISPRUDENTIAL TRENDS
ABSTRACT
In Roman law, legal counsels discussed about the moment when the transfer of assets of the deceased person takes place toward the persons having accepted the heritage. At present, the law [Article 1.114 (1) of the Civil Code] establishes that the acceptance of the succession, which may occur within the deadline of exercising the inheritance option, consolidates the transfer which took place by operation of law upon death. Nevertheless, both the provisions of Article 1.136 of the Civil Code and the provisions of Articles 687 and 688 of the Code of Civil Procedure give the opportunity of those relying on any rights against inheritance, to request the appointment of a guardian of succession, who shall stand trial (enforcement) instead of those who, later, will acquire the capacity of heirs of the deceased person. If, as regards the appointment of the guardian of succession by the notary public, there is no doubt that first, it is necessary to file a claim for opening the notarial succession procedure [Article 103 (1) and Article 104 (3) of the Law no. 36/1995 on notaries public and notarial activities], in judicial practice, the appointment of the special guardian for enforcement generated distinct interpretations regarding the moment when this procedure should be complied with. The function of representation which is performed by the guardian appointed according to the provisions of the Civil Code or, as the case may be, of the Code of Civil Procedure, ends on the date when at least one successor has accepted inheritance. Moreover, the new Civil Code keeps the distinction between heirs enjoying rightful possession and those not enjoying rightful possession, the institution of the rightful possession representing, in turn, a subject of certain different interpretations. This is not only a doctrine related dispute, since the adoption of a certain opinion leads to practical consequences diametrically opposed to those arising from the adoption of the contrary opinion. That is why, it may be stated once again that the correct application of the institution of substantive law represents the essential criteria in relation to which the qualitative level of the civil proceedings is appreciated. This study aims at such an approach, its purpose being for the enforceable procedure to be conducted in a lawful manner, as soon as possible.
Keywords: foreclosure; heirs; rightful possession; guardian for the enforcement; acceptance of inheritance; debate of the inheritance.
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
1. Aspecte generale privind moştenirea
Capacitatea de folosinţă a omului reprezintă expresia pe plan juridic a realităţii biologice conform căreia persoana fizică se află în viaţă şi, în domeniul raporturilor de drept civil, aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a se manifesta ca subiect de drept (art. 35 C. civ.). Altfel spus, capacitatea de folosinţă este recunoaşterea calităţii de actor pe scena vieţii juridice, astfel încât persoana să poată juca toate rolurile posibile (creditor, debitor, proprietar etc.), cu excepţia acelora pe care legiuitorul i le va refuza motivat (incapacităţile de folosinţă). În legătură cu recunoaşterea capacităţii anticipate de folosinţă a copilului conceput şi încă nenăscut (infans conceptus pro nato habetur, quoties de commodis eius agitur), consacrată de dispoziţiile art. 36 C. civ., merită a fi subliniat faptul că, în dreptul roman, această idee a fost admisă tocmai pentru ca fiul nenăscut să poată veni la moştenirea tatălui său defunct[1]. Aşadar, primul rol în viaţa juridică urma să fie acela de moştenitor, adică titular al drepturilor şi obligaţiilor care au aparţinut celui decedat. Capacitatea succesorală a copilului conceput şi nenăscut este reglementată, în prezent, în dispoziţiile art. 957 alin. (1) C. civ., care trimit, în mod expres, şi la prevederile art. 36 C. civ.
Strâns legată de noţiunea de capacitate juridică este aceea de patrimoniu, acesta fiind un atribut al personalităţii[2]. Într-adevăr, orice persoană fizică (sau juridică) este titulara unui patrimoniu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 31 C. civ. În alcătuirea patrimoniului intră toate drepturile şi obligaţiile ce pot fi evaluate în bani.
Cât timp omul trăieşte, el nu poate să renunţe la capacitatea sa juridică [art. 29 alin. (2) C. civ.] şi, în mod evident, nici la patrimoniul său, căci acesta este inalienabil[3]. Chiar dacă ar înstrăina toate drepturile sale (reale şi de creanţă) pe care le are la un moment dat, nu s-ar putea spune că a fost transmis însuşi patrimoniul, ci drepturile patrimoniale privite în mod izolat (ut singuli) sau în cadrul unor universalităţi de fapt, potrivit art. 541 C. civ.[4]. Şi în privinţa obligaţiilor, chiar dacă, fie printr-o cesiune de contract (art. 1.318 C. civ.), fie printr-o preluare de datorie (art. 1.599 şi urm. C. civ.), persoana ar transmite obligaţiile sale, nu ar însemna că persoana nu mai are un patrimoniu, căci, în viitor, noile obligaţiile patrimoniale pe care le va contracta sau care, în baza diferitelor raporturi juridice, se vor naşte în sarcina persoanei nu ar putea figura decât în latura pasivă a patrimoniului acesteia.
Dacă, în timpul vieţii sale, omul poate transmite doar elemente ale patrimoniului, odată cu moartea sa, se transmite însuşi patrimoniul celui decedat. Aceasta este, potrivit dispoziţiilor art. 953 C. civ., moştenirea, adică acea transmisiune universală, întrucât priveşte toate drepturile şi obligaţiile defunctului (cu excepţia celor stabilite de lege)[5], pe care romanii o explicau prin ideea conform căreia moştenitorii – universali sau cu titlu universal – continuă persoana defunctului (a autorului lor)[6].
În dreptul civil român, moştenitorul – legal sau testamentar – ia locul defunctului încă de la momentul deschiderii succesiunii, astfel că nu există niciun moment în care drepturile şi obligaţiile celui decedat să rămână fără titular – art. 1.114 alin. (1) C. civ. (soluţia fiind aceeaşi şi sub imperiul Codului civil de la 1864, conform art. 688). Este adevărat că, pentru a fi moştenitor, persoana chemată la moştenire trebuie să îşi dorească să aibă această calitate (până la acceptarea moştenirii, cel chemat la moştenire fiind doar un succesibil), căci nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire (afară de situaţia prevăzută la art. 1.119 C. civ.). Dar, dacă acceptarea moştenirii intervine în cadrul termenului de opţiune succesorală – redus, eventual, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 1.113 C. civ. –, efectul acceptării moştenirii este unul retroactiv, în sensul că se consolidează transmisiunea moştenirii ce a avut loc de plin drept chiar la data decesului.
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.