Revista Romana de Drept Privat (Universul Juridic) nr. 1/2021
Cum (de)construim o instituţie juridică: despre esenţa ipotecii
de Radu Rizoiu
28 martie 2021În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Conf. univ. dr. RADU RIZOIU
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
Motto: Obiectul în faţa căruia încremenise astronautul era o lespede verticală dintr-un material negru, de vreo trei metri înălţime şi lată de unu şi jumătate.
(…) Cu margini perfecte şi simetrice, era atât de neagră, încât părea să absoarbă orice rază de lumină;
nu se observau detalii de suprafaţă, făcând imposibil de apreciat dacă materialul constituent era stânca, metalul, plasticul ori altceva cu totul necunoscut omului.
(…) Ceea ce aveţi [în faţa voastră] devine aşadar prima mărturie despre existenţa unei inteligenţe extraterestre.[1]
COMMENT (DÉ)CONSTRUIRE UNE INSTITUTION JURIDIQUE: SUR L’ESSENCE DE L’HYPOTHÈQUE
RÉSUMÉ
Le droit revendique souvent son autonomie en définissant des institutions qui restent figées dans cette formule. L’évolution historique de l’hypothèque constitue un exemple d’un artefact auquel le système juridique a donné des traits indélébiles. En partant de l’observation selon laquelle toute institution juridique n’est qu’une simple création humaine pour laquelle la forme constitue une manifestation de la substance, la présente étude cherche à identifier l’essence de l’hypothèque au-delà de ses déguisements formels.
Une fois arrivés à la conclusion que l’essence de l’hypothèque consiste dans le but d’assurer l’exécution d’une obligation en grevant un droit, l’article passe ensuite à l’analyse des applications pratiques de cette « découverte ». L’hypothèque sur les revenus d’un immeuble ne peut plus être considérée une hypothèque immobilière, l’hypothèque légale retrouve son élément volitionnel dans la possibilité du bénéficiaire d’y renoncer, tandis que la rétention saurait être clairement distinguée par rapport à l’hypothèque.
Mots-clés: hypothèque; prévalence des éléments substantiels; caractères essentiels.
HOW TO (DE)CONSTRUCT A LEGAL INSTITUTION: ON THE ESSENCE OF SECURITY INTEREST
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.
ABSTRACT
More often than we think, the law claims its autonomy by creating specialized institutions that remains entrenched in their form. The historical evolution of the security interest is a prime example of such an artefact where the legal system pretended to have stenciled certain essential traits. Starting from the observation that any legal institution is nothing more than a human creation where the form is only meant to define the space of action for the substance, this paper seeks to find the essence of the security interest beyond its various formal disguises.
Reaching the conclusion that the only essential characteristic is the purpose of ensuring the performance of an obligation by using a right as collateral, the paper then applies this finding in certain practical areas. In doing so, it demonstrates that the security interest over the income of a real estate is not a mortgage but a security interest in personal property, the statutory mortgage keeps certain conventional basis in the ability of the mortgagee to waive its right and the retention of assets as security is substantially different from a security interest.
Keywords: security interest; substance over form; essential traits.
INTRODUCERE. Pe când eram student (pe vremea când existau tarabe cu cărţi până şi în staţiile de metrou), în holul Teatrului Nottara exista o mică librărie. De acolo mi-am cumpărat la un moment dat o cărticică (aproape un pliant) scrisă de Toma d’Aquino – Despre fiinţă şi esenţă. Era traducerea lui Dan Negrescu apărută la editura Paideia în 1995[2]. Nu mai ştiu ce m-a atras la ea, deşi cred că titlul (de vreme ce coperta era complet ternă) şi faptul că era un mic fascicul in-octavo. În plus, îmi aminteam că la ora de filozofie din primul an de facultate mi se păruse că Sfântul (Fericitul) Toma era un tip raţional, cum mi-ar fi plăcut şi mie să fiu.
N-am înţeles nimic din acea carte, deşi m-am străduit cu adevărat să o citesc cu atenţie. Poate era tradiţia ortodoxă care mă împiedica să am acces la bazele scolasticii medievale… Mai degrabă era simpla mea ignoranţă. Acea carte a devenit Nemesis-ul meu. Am (re)citit-o de mai multe ori de-a lungul timpului, în diferite ediţii (cea a lui Eugen Munteanu de la editura Polirom din 1998[3] este net superioară, cel puţin prin prisma aparatului critic) şi mereu era ceva ce îmi scăpa… Precum personajele romanului IT al lui Stephen King[4], mă întorc acum la spaima adolescenţei mele încercând să-i fac faţă.
..........
În versiunea gratuită textul este afişat parţial. Pentru textul integral alegeţi un abonament Lege6 care permite vizualizarea completă a documentului.