Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate | Codul Fiscal
Parte integrantă din Lege 227/2015
Acesta este un fragment din Codul fiscal din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate - Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate -
Art. 154. -
Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
(1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate:
a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenicii sau studenţii, precum şi persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldaţi sau gradaţi profesionişti. Dacă realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri datorează contribuţie;
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la lit. a) sau sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste venituri datorează contribuţie; Puneri în aplicare (1)
Acesta este un fragment din Codul fiscal din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
c) soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; Puneri în aplicare (1)
d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru drepturile băneşti acordate de aceste legi; Puneri în aplicare (1)
e) persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Puneri în aplicare (1)
f) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia; Puneri în aplicare (1)
g) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu realizează venituri asupra cărora se datorează contribuţia sau dacă nivelul lunar al acestora este sub valoarea salariului de bază minim brut pe ţară. În cazul în care venitul lunar realizat depăşeşte nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte acest nivel. Puneri în aplicare (1)
Acesta este un fragment din Codul fiscal din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
(2) În cazul persoanelor aflate în situaţiile prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor de la lit. c) şi g), care realizează venituri asupra cărora datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, iar totalul lunar al acestora este sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, contribuţia se datorează asupra venitului realizat.
(3) În vederea încadrării în condiţiile privind realizarea de venituri prevăzute la alin. (1), Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite A.N.A.F. lista persoanelor fizice înregistrate în Registrul unic de evidenţă al asiguraţilor din Platforma informatică din asigurările de sănătate, potrivit prevederilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată. Structura informaţiilor şi periodicitatea transmiterii acestora se stabilesc prin ordin comun al preşedintelui A.N.A.F. şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
Acesta este un fragment din Codul fiscal din 2015. Alegeţi un abonament Lege6 care permite accesul la orice formă actualizată, fără mesaje publicitare.
Codul fiscal comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi norme metodologice
Codul fiscal comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi norme metodologice - 2021
Codul fiscal comentat şi adnotat cu legislaţie secundară şi complementară, jurisprudenţă şi norme metodologice